12.3 C
Bistrița
joi, mai 2, 2024

LAUDABIL! Vin în sprijinul celor care și-au pierdut jobul în pandemie cu un coș cu alimente

Două asociații vin în sprijinul celor care și-au pierdut jobul în pandemie și au probleme financiare. Sprijinul constă într-un coș cu alimente de bază, necesar unei familii de 4 persoane, timp de o săptămână.

Asociația After Party România, împreună cu Rotaract Bistrița vine în sprijinul celor care suferă financiar din cauza efectelor pandemiei și a stării de urgență

„Campania se numește „Și ei au nevoie de ajutorul tău” și a fost lansată în luna mai. Coșul de alimente constă în produse alimentare de bază necesar unei familii de 4 persoane timp de o săptămână. Costul unul astfel de coș este de aproximativ 95 de lei și a fost alcătuit cu ajutorul unui nutriționist”, precizează Darius Salaci, reprezentantul Asociației After Party România.

Până în acest moment au fost livrate 7 pachete, însă acțiunea va continua și în perioada următoare. Coșurile conțin făină, fasole, paste, ouă, lapte, unt, ulei, brânzeturi, carne și 5 kilograme de salam, dulciuri pentru copii.

Printre familii ajutate se numără una cu 5 membri, pe care pandemia i-a lăsat fără venituri. Capul familiei este mic comerciant, iar pandemia l-a lăsat pur și simplu fără clienți.

Soția și-a pierdut și ea locul de muncă, la fel și doi dintre copii care munceau în străinătate. Aceștia s-au întors în țară, unde și-au depus CV-urile la mai multe firme din oraș, însă momentan fără succes.

Organizatorii acestei campanii țin și un jurnal, în care postează fotografii și detalii despre familiile ajutate.

Cei care vor să se implice pot să ajute la pregătirea coșurilor de alimente, pot ajuta cu transportul alimentelor, pot dona alimente sau bani în contul RO14 BTRL RON CRT 0459 107 001 Beneficiar Asociatia After Party Romania. Găsiți mai multe detalii despre proiect AICI.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: