14.2 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

TRANSMIXT – Drept la replică: Situația referitoare la autobusul spre Viișoara este o neînțelegere minoră

„În primul rând, dorim să îi mulțumim călătorului nostru că si-a exprimat nemulțumirea. Astfel de informații ne ajută să corectăm acolo unde, din varii motive, pot apărea probleme”, au transmis reprezentanții Transmixt. Care este avantajul abonamentelor:

În legătură cu incidentul de ieri semnalat de un călător din Viișoara, semnalat de un cititor Bistrițeanul.ro – Transmixt SA a trimis următorul drept la replică:

În primul rând, dorim să îi mulțumim călătorului nostru pentru că și-a exprimat nemulțumirea. Astfel de informații ne ajută să corectăm acolo unde, din varii motive, pot apărea probleme și ne ajută totodată să facem transportul public în Bistrița mai bun pentru toată lumea.

Ne dăm seama, totuși, că situația apărută este o neînțelegere minoră, întrucât respectivul domn a continuat cursa până în Viișoara, cu aceeași soferiță și cu același autobuz, exact cu biletul la care făcea referire.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate călătorului nostru și îl asigurăm, pe dânsul, precum și pe toți ceilalți, că respectăm și vom respecta programul de transport.

Situația semnalată se datorează reorganizării activității șoferilor, necesară la începerea școlii pentru transportul elevilor din cartiere la școlile din municipiul Bistrița.

În ceea ce privește abonamentele, dorim să facem mențiunea că prețul acestora nu este stabilit de Transmixt, ca operator de transport, după bunul plac, ci sunt aprobate prin Hotărâre a Consiliului Local.

Prețul abonamentelor este stabilit prin raportare la 2 călătorii/zi la preț de bilet, timp de 30 zile, la care este aplicat un discount. Abonamentul valabil 30 zile calendaristice cu preț de 80 lei permite călătorii nelimitate pentru titular pe toate liniile din transportul public local din Municipiul Bistrița.

Călătorii pot achiziționa abonamentele fie pe carduri fizice de la dispeceratul companiei de pe str. Rodnei, fie online, prin utilizarea aplicației mobile gratuite „TMX Transport Bistrița”, disponibilă pe Google Play și App Store.

Călătorii care au deja card fizic pot să comunice colegelor noastre de la dispecerat adresa de mail, iar ulterior, dacă își descarcă aplicația și utilizează aceeași adresă de e-mail, vor putea folosi abonamentele atât cu ajutorul cardului fizic, cât și cu ajutorul telefonului mobil.

Având în vedere faptul că abonamentele cu valabilitate de 30 de zile au inclus un număr nelimitat de călătorii, utilizatorii serviciului de transport public local pot face numeroase combinații de trasee, fără ca acest lucru să presupună costuri suplimentare pentru ei.

Spre exemplu, un locuitor din Heidenfeld care trebuie să ajungă în partea de sus a orașului, poate utiliza linia 18 pana la Kaufland, str. Independentei, iar de acolo să folosească linia 2, în baza aceluiași abonament, fără costuri suplimentare.

Rugăm călătorii să ne comunice toate problemele pe care le întâmpină în utilizarea serviciului de transport public, astfel:

Vă asigurăm că fiecare solicitare este tratată cu maximă seriozitate, pentru a putea găsi cele mai bune soluții si garantăm că, indiferent de situație, veți primi răspuns de fiecare dată.

Cu aleasă considerație,

conducerea Transmixt SA

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.