10 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

TRIST: Decizia unui preot din Năsăud i-a dezamăgit crunt pe enoriașii săi

„TRIST… Se spune că „Dumnezeu este iubire”. Dacă e așa, atunci Biserica, prin  preoții săi, ar trebui să propovăduiască iubirea, dragostea de aproapele nostru, bunătatea și smerenia… Se pare că în realitate lucrurile nu stau tocmai la fel pentru unii preoți” – scriu părinții din Năsăud care au dezlănțuit valuri de nemulțumire în mediul online.

În weekend, la Casa de Cultură Liviu Rebreanu din Năsăud, s-a desfășurat „Spectacol pentru lumină și suflet”, organizat de Casa de Cultură și Parohia Ortodoxă Năsăud 1, mai precis de Catedrala Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Năsăud și preotul Florin Rusu.
Printre cei care urmau să evolueze pe scenă era și Alexandra Bindea, profesor de pian la Năsăud și Ionuț Nistor, directorul Casei de cultură din Năsăud. Cei doi l-au invitat pe Mihai Manciu – unul dintre elevii Colegiului Național „George Coșbuc” din Năsăud, să-i acompanieze la pian, live, pentru ca momentul să fie și mai reușit și pentru a promova tinerele talente din oraș.
Aici începe neobișnuitul: preotul Florin Rusu a refuzat categoric ca Mihai să urce pe scenă, invocând motive ca: nu cântă muzică folk care este tema concertului, ar dura prea mult concertul dacă ar cânta, nu a fost trecut pe afiș … Supărător a fost felul vehement în care preotul Florin Rusu a înțeles să refuze intrarea lui Mihai pe scenă, cu aceste motive, de față cu acesta și alte câteva persoane care erau prezente, aceasta după ce copilul făcuse repetiții și avea acordul la unison al celorlalte persoane care s-au ocupat de organizarea evenimentului…”, scriu decepționați părinții băiatului.

Să spunem lucrurilor pe nume…!

Părinții lui Mihai Manciu sunt dezamăgiți de faptul că un copil de 15 ani nu a fost lăsat să urce pe scenă, pentru a-și acompania profesoara de pian și pe Ionuț Nistor. „Haideți să spunem lucrurilor pe nume: Noi, părinții lui Mihai, cetățeni ai acestui oraș refuzăm categoric să mai fim «victime colaterale» ale scandalurilor dintre preoții din parohiile din Năsăud din motive financiare sau orgolii care oricum nu le fac cinste, să fim prinși într-o «luptă» care nu e a noastră…”, susțin părinții băiatului.
Ei recunosc că dacă merg la biserică merg pentru Dumnezeu, nu pentru preotul care slujește la acel altar. Însă au totodată pretenția ca „preotul, fiind o persoană publică, să aibă un comportament ireproșabil, măcar în public, ca să nu cerem prea mult că e și el om, deci supus păcatului…
Ei admit că li se spune tot timpul la biserică faptul că a fi un bun creștin înseamnă să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, dar cu prilejul concertului din 10 noiembrie, părinții au constatat că sintagma nu este valabilă decât pentru păcătoșii de rând, nu și pentru anumiți preoți.
Se pare că „mărul discordiei” în toată această poveste ar fi Biserica ortodoxă „Sfântul Ilie” din Năsăud, al cărui ctitor este și preotul Florin Rusu, dar care ulterior a devenit o mică parohie de circa 85 de familii și nu o biserică „satelit” a catedralei, în care preotul să vină o singură dată, în zilele de luni, să facă liturghie – se mai plâng soții Manciu.

Mesaj pentru preotul Florin Rusu

Părinții lui Mihai Manciu i-au transmis și un mesaj preotului Florin Rusu: „Atitudinea dumnealui nu a fost demnă pentru haina pe care o poartă! Refuzul său categoric, fără nicio noimă, fără nicio logică, ne-a supărat copilul în primul rând și apoi pe noi, dar asta nu o să-l împiedice pe Mihai să-și urmeze visul, să meargă înainte pe drumul pe care i l-a ales Dumnezeu…”, au mai transmis părinții elevului din Năsăud.
Aceștia au ținut să sublinieze că, dacă până nu demult, părintele Florin Rusu era un om bun și plin de bun simț, după refuzul său a devenit „altcineva”: „Cu ura pe care a transmis-o, a șters tot ce era bun cu buretele. Am colaborat, am organizat concerte caritabile, în primul rând cu copiii pregătiți de Alexandra Bindea la pian, am fost în pelerinaj cu bicicletele și chiar el l-a invitat pe Mihai să cânte acum 2 ani la același tip de spectacol, muzică clasică la pian, moment care a fost un real succes. Ați câștigat de data asta părinte Florin Rusu și asta pentru că nu am ajuns la gradul acela de umilință încât să «cerșim» mila dumneavoastră sau să boicotăm în vreun fel spectacolul. Rămânem demni și ne purtăm la fel. Acesta este un episod trist care, cu siguranță îl va face pe Mihai mai puternic, dar și un semnal de alarmă pentru noi ceilalți, că, indiferent despre cine este vorba, trebuie spus lucrurilor pe nume, nu să le ținem ascunse sub preș… Părinții lui Mihai…

 

În loc de concluzie, părinții lui Mihai Manciu adaugă un poem din Radu Gyr:

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.
Cât inima în piept îți cântă 
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus ?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frantă
când te ridici cu-n steag, mai sus ?
Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunțările la vis.

Foto @ Basilica.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.