19 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

Tura Extremă: Un bistrițean face ocolul țării în șapte zile!

Nu este un titlu de carte, este chiar proiectul unui sportiv îndrăzneț, intitulat Tura Extremă. Adică un traseu dificil de aproape 3000 de kilometri, parcurs pe bicicletă, pe granița României care reprezintă o provocare chiar și pentru sportivii de elită.

Florin Mureșan are undeva la 30 de ani și este biciclist profesionist. Asta o demonstrează cel puțin sumedenia de diplome, trofee și medalii. După antrenamente grele și multiple concursuri, bistrițeanul s-a hotărât să se întreacă pe el însuși! A lansat proiectul #turaextremă în cadrul căruia parcurge aproximativ 2900 kilometri pe bicicletă, de-a lungul graniței României.

#turaextremă este, de departe, cel mai îndrăzneț proiect născocit până acum de mine. Când aproape toată lumea îți spune că nu poți să-l faci, e momentul să numești acel lucru ceva «extrem», iar apoi să-l faci.”, scrie Florin pe Facebook.

A pornit încrezător luni dimineață, a ajuns și pe la mare între timp, iar ultimul update spune că se îndreaptă spre Călărași. Haiducul sportiv nu se abate de la drum, chiar dacă durerile și înțepăturile de genunchi îl supără.

Florin este ghidat de ambiție, dar și de simțul umorului: „#turaextremă este o călătorie pe bicicletă, pe drumul cel mai apropiat de granițele României. Pedalez aproximativ 2900 de kilometri, totul trebuie să se întâmple într-o săptămână. Plecarea este de la Bistrița, mâine dimineață, urmând să ajung în Bucovina în prima zi, apoi merg spre mare, să fac o baie. Zilele 3-4 sunt pe cursul Dunării (trec și pe la Dăbuleni și vă anunț dacă mai sunt pepeni) :). Apoi, pe finalul călătoriei, revin în nordul țării prin Maramu’, încheind tura duminică, 12 august.

Încă nu am aflat situația pepenilor, dar știm că Florin este pe drumul cel bun. Tot el scrie pe Facebook despre motivele pentru care se realizează această „plimbare”. Tura extremă este un vis vechi de-al sportivului care prinde contur, la propriu. Tot el susține că abia acum se simte pregătit psihic și fizic pentru o asemenea provocare.

Apoi, dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la respectul neacordat bicicliștilor din trafic: „Bicicleta trebuie să apară pe drumurile din România mai des, este un bine pentru toată lumea, însă trebuie să ne schimbăm mentalitatea și să arătăm respect față de viața celorlalți pentru a crea un mediu sigur.”, mai scrie Florin.

Problema obezității este și ea în prim-plan. Bărbatul afirmă că aceasta este deja una serioasă, iar copiilor le-ar prinde bine „mai multă mișcare și mai puțin ecrănel!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.