6.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Un bistrițean acuză că a fost lovit intenționat de șoferul unui autobuz Transmixt, iar polițiștii l-au luat la mișto

Un bistrițean și-a povestit pățania online. Omul susține că ar fi fost lovit intenționat de un autobuz Transmixt și că polițiștii l-ar fi luat la mișto. Totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul autobuzului s-ar fi enervat pe el, care a oprit pentru a face o parcare pe Bulevardul Republicii.

Firma Transmixt este din nou în mijlocul unor acuze din partea participanților la trafic. De această dată, șoferul autobuzului care circulă pe linia 13 este acuzat că ar fi lovit, intenționat, un alt șofer.

Evenimentul s-ar fi petrecut pe Bulevardul Republicii. Cristian ar fi vrut să parcheze lateral, și, susține acesta, a semnalizat corespunzător intenția. În spatele său, pe banda de mers, s-ar fi apropiat un autobuz de la Transmixt.

Eram pe Bulevardul Republicii, vroiam să parchez și am observat un singur loc liber. Semnalizez să fac parcare laterală, am dat o dată și pe avarii, și apoi am semnalizat din nou să fie evident că parchez. Încep manevra în marșarier, uitându-mă în oglindă la autobuzul din spate să văd dacă mă lasă. Autobuzul (TRANSMIXT) a venit până în spatele mașinii și mă claxona și gesticula nervos, deși avea loc să schimbe banda și să treacă de mine”, a scris Cristian Boarescu pe grupul de Facebook – Info Trafic Bistrița Năsăud.

Bistrițeanul susține că șoferul autobuzului a tras de volan să treacă pe cealaltă bandă, dar a efectuat manevra în așa mod încât să îl lovească. Acesta ar fi solicitat intervenția polițiștilor, dar aceștia l-ar fi luat la mișto.

Au venit doi politiști, echipaj de rutieră – mai tineri – care nici măcar nu s-au prezentat. Am început să le povestesc ce s-a întâmplat și a început unul din ei să facă mișto „că de când am permisul, că poate credea șoferul că nu știu să fac parcare laterală” băieții aveau chef de caterincă. Am ignorat glumele lor și am continuat povestea. Când am ajuns la partea unde m-am lovit la spate a început să râdă spunând „Și s-a declanșat o extorsiune a unui degajament”…”, a mai povestit bistrițeanul.

Acesta susține că a vorbit inclusiv cu cineva din conducerea Transmixt, dar i s-ar fi spus că nu este niciun motiv de a sancționa șoferul.

Postarea sa integrală, aici:

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, șeful Transmixt a explicat că știe despre problemă și că de vină ar fi șoferul care s-a plâns în mediul online.

Știu despre problemă. Dar mie șoferul de pe linia 13 mi-a spus că șoferul care se plânge se afla pe prima bandă, a trecut în fața autobuzului și, văzând un loc de parcare liber, a oprit brusc, pentru a parca. Automat, și el a trebuit să frâneze brusc, și avea vreo 12 călători. S-a enervat, clar, și a ridicat mâinile, spunându-i: „Ce faci omule?? Vrei să te omori și pe tine și pe noi?!?”.

Apoi șoferul respectiv s-a dat jos din mașină, spunându-i la șoferul nostru că vrea să parcheze. Acuma, vă dați seama că autobuzul are 12 metri lungime. Când a virat ca să se încadreze pe cealaltă bandă și apoi să redreseze autobuzul, i s-o fi părut că face manevre bruște. Dar nici vorbă să-l atingă. M-am uitat și la înregistrarea făcută din cabina șoferului.

Se vede că șoferul nostru se clatină, pune frână bruscă, și apoi gesticulează. Ceea ce e și normal într-o astfel de situație. Dar când virează pe banda cealaltă și apoi redresează autobuzul, se vede clar că e o distanță destul de bună, nu l-a lovit.

E o minciună sfruntată și respectivul vrea acum să-și facă reclamă pe facebook, la fresh-urile lui. Am vorbit cu șoferul nostru, și i-am spus să fie mai atent și la gesticulații. Deși în cazul acesta a fost îndreptățit. Noi luăm măsuri și verificăm fiecare sesizare pe care ne-o face cineva. Dar în cazul de față nu se impune luarea unei măsuri împotriva șoferului. Noi am sancționat șoferi, pe unii i-am dat afară, în urma sesizărilor, dar aici NU e cazul. Șoferul care s-a plâns e un nesimțit care a tăiat calea autobuzului și a pus frână bruscă, punându-se în pericol și pe el și pe cei din autobuz!”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Horoba Melente, șeful Transmixt.

În urma postării online, reprezentanții IPJ BN au declarat că s-au dispus verificări interne cu privire la cele expuse.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.