3.3 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 7, 2026

Un pui de căprioară a murit la câteva ceasuri după ce ar fi fost lovit de o mașină

Un pui de căprioară a fost găsit de un bărbat din Rebra, la marginea unui teren de-al său. A chemat autoritățile, dar, din nefericire, la trei ore după ce l-au luat, a murit. După leziunile pe care le avea, medicul veterinar susține că ar fi fost lovit de mașină.

Un bărbat din Rebra a găsit ceva neobișnuit pe terenul lui. Într-o margine a acestuia, un pui de căprioară. S-a apropiat de el și a văzut că e rănit.

Nu am vrut să-l sperii. L-am văzut și i-am făcut poză de la depărtare. Era rănit, din câte am văzut eu, la un picior. Am sunat la poliție. Apoi am luat legătura cu cei de la Ocolul Silvic, care au venit și l-au luat.” ne-a povestit Emil Nedelea.

Omul, iubitor de animale, de felul lui, s-a interesat ulterior de soarta animăluțului.

”Ulterior m-am interesat de soarta acestui pui pe care l-am văzut plin de viață, iar răspunsul pe care l-am primit a fost destul de neplăcut, adică acesata urmează a fi ucis! Aș dori ca factorii decidenții să nu procedeze la uciderea acestui animal nevinovat și lipsit de apărare prin aranjamente de culise. Iar pe această cale fac apel și la alții oameni cu suflet să ni se alăture în efortul de-al salva pe acest biet animălut. Metionez faptul că după cum foarte bine se poate obseva și din fotografia pe care i-am făcut-o, starea generală de sănătate o are chiar foarte bună! Deci cu un pic de efort poate fi salvat și nu ucis cu sânge rece! Chiar așa de josnic am ajuns?? Pentru o halcă de carne să NU salvăm un animal? Merg eu și le cumpăr carne de la abator. E drept că e mai ușor să ucizi decât să salvezi. Dar chiar așa??” a spus în jurul amiezii, revoltat, bărbatul din Rebra.

Reprezentantul Direcției Sanitar veterinare a declarat în schimb că puiul de cărpioară ar fi fost lovit de o mașină, iar rănile suferit au făcut ca acesta să moară la câteva ore după ce a fost ridicat de organele competente.

Am înțeles e la medicul veterinar din rebra, unde a fost dus puiul de căprioară, că avea membrele rupte, fractură de coloană. NU mai aveau ce să-i facă pentru a-l salva. Iar la trei ore după ce a fost luat de pe terenul bărbatului respectiv, a murit. După leziunile suferite, medicul veterinar a fost de părere că puiul de căprioară a fost lovit de o mașină. Dar , așa cum spuneam, nu s-a mai putut face nimic pentru el” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, șeful DSVSA, Biță Romulus.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.