15.7 C
Bistrița
joi, martie 12, 2026

Un sucevean a hărțuit și amenințat o tânără bistrițeancă! Motivul este halucinant!

Un tânăr sucevean i-a făcut zile fripte unei bistrițence. Acesta a amenințat-o, șantajat-o și hărțuit-o. Motivul este halucinant! La nouă luni de când tânăra a depus plângere la poliție, tânărul a fost identificat, reținut și prezentat în fața instanței de judecată.

O tânără de 25 de ani, din Chiochiș, s-a întâlnit, în Bistrița, cu un tânăr sucevean. În timpul întâlnirii lor, fata i-ar fi împrumutat acestuia laptopul personal. Apoi, a regretat.

S-a stabilit faptul că un tânăr, de 24 de ani, din județul Suceava, pe care l-ar fi cunoscut în municipiul Bistrița, ar fi amenințat-o, prin intermediul unor mesaje, că face publice niște fotografii cu tânăra, unele în ipostaze intime și pe care acesta le-a obținut după ce femeia i-ar fi împrumutat laptopul personal”, explică polițiștii.

Aceștia au intrat „pe fir”, după ce tânăra a depus plângere, în 21 ianuarie a. c. Aceasta a sesizat poliției faptul că e victima infracțiunilor de amenințare, șantaj și hărțuire.

Motivul pentru care tânărul făcea toate acestea este halucinant. Culmea, acesta încerca să o convingă pe tânără să aibă o relație.

Polițiștii au reușit să-l identifice pe făptaș, să-l rețină pentru 24 de ore și să-l prezinte în fața instanței de judecată.

„Fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și hărțuire”, anunță reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...