3.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 29, 2026

Una dintre cele mai importante firme din județ a intrat în insolvență!

Instanța s-a pronunțat în dreptul unei firme importante din județ. Aceasta a dispus deschiderea procedurii de insolvență. Firma ar avea la dispoziție aproximativ trei luni de zile ca să-și pună lucrurile în ordine.

Cu o activitate de zeci de ani în domeniul metalurgiei, DAN STEEL, firmă producătoare de sârmă și produse din sârmă a intrat în insolvență.

Instanța a dispus deschiderea procedurii de insolvență acum două zile, la solicitarea Unicredit.

Numeşte administrator judiciar provizoriu pe consorţiul format din CITR FILIALA CLUJ SPRL şi PRIME INSOLV PRACTICE SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu o retribuţie lunară de 5000 lei (exclusiv TVA)” scrie pe pagina Tribunalului Bistrița Năsăud.

Mai mult, firma are la dispoziție aproximativ trei luni de zile ca să-și pună lucrurile în ordine.

”Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 18 iulie 2020. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 08 august 2020. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii, şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 02 septembrie 2020. (…) Termen administrativ de control pentru examinarea stadiului procedurii la data de 16 septembrie 2020” mai scrie în sentința dată.

Conform informațiilor publicate, în 2019, firma Dan Steel avea peste 350 de angajați.

Foto- DanSteel.ro

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...