15.8 C
Bistrița
miercuri, august 19, 2026

Una dintre zeițele de la Urbanism a părăsit Primăria Bistrița! Sabina Malaicu, constrânsă să iasă la pensie

Una dintre funcționarele de la Urbanism căutate de mascați și procurori acum câțiva ani și cercetate în dosarul PUG-urilor paralele, Sabina Malaicu, a părăsit Primăria Bistrița. Se pare că aceasta a plecat din instituție la finalul anului trecut, prin pensionare.

Sabina Malaicu a lucrat câteva decenii bune în Primăria Bistrița, numărându-se printre funcționarele de la Urbanism care ani de zile a tăiat și a spânzurat și a făcut regulile pentru investitori. A fost, de asemenea, lider de sindicat, încercând să strângă cu ușa, an de an, primarii pentru măriri de lefuri în Primărie.

Funcționara de la Urbanism se află pe lista scurtă a cercetaților penali din dosarul PUG-urilor paralele, uitat deja de câțiva ani într-un dosar de către procurori. În 2021, la Primăria Bistrița și la casele mai multor funcționari și șefi din instituție se prezentau mascații însoțiți de procurori, pentru a căuta dovezi într-un dosar în cate acuzațiile erau de „constituire grup infracțional organizat”, „abuz în serviciu” sau „fals intelectual”.

Vizați erau secretarul municipiului Floare Gaftone, arhitectul șef Monica Pop, șeful de la Juridic Dumitru Cincea și două angajate de la Serviciul Urbanism: Sabina Malaicu și Monica Szucs, la care se adăuga arhitectul Ștefan Tamaș, care a condus serviciul Urbanism.  Întrucât cercetarea a bătut pasul pe loc, unul dintre păgubiți, Traian Larionesi a cerut instanței să dea procurorilor un termen pentru finalizarea anchetei.

Nici cercetată penal, Sabina Malaicu n-a putut fi dată afară din Primăria Bistrița. A plecat, însă, la final de 2024, prin pensionare, după ce cumulase deja de câțiva ani pensia cu salariu. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

Primarul Gabriel Lazany a refuzat să mai prelungească contractele de muncă ale funcționarilor din Primăria Bistrița care erau și pensionari.

Pensionarii au voie să cumuleze pensia cu salariul până la vârsta de 70 de ani, când sunt obligați, potrivit legii, să iasă din câmpul muncii.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Slava Domnului,……sper ca D -zeu sai plateasca pt tot raul pe care la facut oamenilor din acest oras, dadea autorizatii doar la cine ii convenea ei, si spagarilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: