21.9 C
Bistrița
vineri, august 21, 2026

VIDEO – UNIC: Defibrilatoare amplasate în diferite zone din oraș!

În Bistrița se va implementa proiectul „Există un erou”. Vor fi pregătiți voluntari, iar mai multe defibrilatoare vor fi amplasate în oraș. „Când cineva cade jos, cel mai apropiat voluntar, solicitat prin aplicație, va lua defibrilatorul și va interveni. E un program unic național!”, a declarat Ioan Turc.

Bistrița va fi singurul oraș din țară, exceptând capitala, care va implementa un program de salvare vieți. Mai exact, prin programul ”Există un erou în fiecare dintre voi”, timpii de reacție în cazuri medicale vor fi mult mai rapizi.

În acest sens, la Bistrița va sosi Cristian Grasu, președintele Asociației Serviciilor de Ambulanță din România.

Bistrița va fi singurul oraș din țară ce va avea implementat programul ”Există un erou”, program unic național. La Bistrița va sosi dr. Cristian Grasu și doi voluntari care vor pregăti voluntarii ce vor fi prinși în acest proiect. Sunt acceptați ca voluntari toți cei ce au peste 14 ani. Aceștia vor avea parte de un curs de antrenare.

Totodată, în cadrul aplicatiei care deja e funcțională pe București, vor fi prinși si toți voluntarii din Bistrița. Iar în oraș vor fi amplasate, ]n mai multe zone, defibrilatoare. Astfel, dacă un om cade jos, voluntarul cel mai aproape de locul solicitării va lua cel mai apropiat defibrilator și va resuscita omul căzut. Bineînțeles, totul va fi gestionat prin serviciul 112”, a declarat Ioan Turc.

Primarul a anunțat că se vor face demersuri și colaborări cu Ambulanța inclusiv pentru serviciile de medicină ambulatorii.

Întreaga declarație și detalii cu privire la programul ”Există un erou în fiecare dintre voi” , aici:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: