20.7 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Unul dintre copiii incendiați de tată la Nepos, în continuare în spital! Procurorii așteaptă rezultatul expertizei psihiatrice a bărbatului

În urmă cu două zile, femeia incendiată de soț la Nepos a decedat, la Spitalul de Arși din București. Unul dintre copiii săi, fetița de 9 ani, este în continuare internată în spital, aceasta având arsuri pe 20% din corp. Procurorii au schimbat încadrarea faptei și așteaptă rezultatul expertizei psihiatrice în cazul bărbatului.

În urmă cu 10 zile, un bărbat de 42 de ani din Nepos a stropit cu benzină în camera unde se aflau soția sa și cei trei copii ai lor, după care a incendiat-o. Totul ar fi pornit de la niște neînțelegeri pe care acesta le-ar fi avut cu femeia.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

FOTO – GEST CRIMINAL la Nepos: A dat foc camerei unde erau soția și cei trei copii

Au suferit arsuri femeia, unul dintre copii și bărbatul de 42 de ani. Femeia a suferit arsuri pe 90% din corp și a fost transferată la o clinică de specialitate din București. Acolo s-a stins în urmă cu două zile, culmea, după ce abia împlinise 33 de ani.

Femeia incendiată de soț, la Nepos, s-a stins din viață

Și fetița cuplului de 9 ani a ajuns la o clinică din București, cu arsuri pe picioare. Se pare că aceasta este încă internată , suprafața afectată de arsuri fiind de 20%. Fetiței i s-a făcut și transplant de piele pe suprafața afectată.

Cuplul mai are doi băieți, cel de 11 ani fiind cel care a sunat la 112 pentru a cere ajutor.

Potrivit știripesurse.ro, procurorii au schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă la omor calificat raportat la violență în familie, la omor calificat. Bărbatul se află în arest preventiv, după ce a primit și el îngrijiri medicale pentru arsurile suferite, pe partea stângă a corpului.

Acesta este încarcerat în Penitenciarul Dej, iar procurorii așteaptă rezultatul expertizei psihiatrice, pentru a stabili dacă acesta a avut discernământ când a comis oribila faptă.

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: