0.9 C
Bistrița
luni, decembrie 15, 2025

Valentin Ștefan, director Poșta Română: Am reabilitat clădirea din zona Gării și cumpărăm biciclete electrice

Directorul Poștei Române a fost prezent azi la Bistrița. În cadrul unei conferințe la sediul PNL a vorbit despre planurile pe care instituția pe care o conduce le are pentru Bistrița – Năsăud.

La sediul PNL BN a fost prezent astăzi și directorul Poștei Române, Valentin Ștefan. Acesta a discutat despre colaborarea cu Statul în vederea digitalizării, și nu numai.

În ceea ce privește creșterea calității serviciilor oferite de Poșta Română în Bistrița, acesta a subliniat câteva investiții.

Aș vrea să vorbesc puțin despre ce face Poșta Română în Bistrița Năsăud.

Poșta Română în județ este implicată în tot proiectul de modernizare de la nivel național. Mă refer la:

  • îmbunătățirea sistemelor IT
  • cumpărat de calculatoare/servere/scanere
  • Creșterea mobilității prin aducereas e biciclete electrice, mașini

De asemrenea, sunt și investiții cu caracter local. Cel mai bun exemplu este finalizarea investiției în sediul Poștei de la Gară. A fost o investiție de 300.000 de lei și care a fost finalizată anul acesta” a declarat Valentin Ștefan.

Acesta a explicat că mulți confundă Poșta cu curieratul. Iar în ceea ce privește salariile, acestea nu vor fi niciodată ”exagerat de mari”.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.