9.9 C
Bistrița
luni, aprilie 6, 2026

Vânătoarea aduce bani până și la Ocolul Silvic Bistrița. Cât s-a încasat anul trecut:

Ocolul Silvic al municipiului Bistrița face bani dintr-o pepinieră, exploatare, chirii și redevențe și chiar vânătoare. Dacă cele mai mari venituri au provenit din servicii prestate și exploatare, nici banii aduși de vânătoare nu sunt de lepădat:

Pepiniera Ocolului Silvic al municipiului Bistrița a adus anul trecut venituri de 15.000 de lei. Serviciile prestate au adus la bugetul instituției 93.000 de lei, iar exploatarea aproape 100.000 de lei.

Redevențele și chiriile au mai adus la buget 10.000 de lei, iar cu ajutorul vânătorii, inginerii silvici de la Ocolul Silvic Bistrița au mai făcut 49.000 de lei. Veniturile totale ale ocolului silvic trec de 3 milioane de lei, în timp ce cheltuielile ajung la 2,7 milioane de lei.

Practic, Ocolul Silvic se numără printre puținele instituții subordonate Primăriei Bistrița care reușesc să producă mai mult decât cheltuie. Și în acest caz, cea mai mare sumă, aproape 1,8 milioane de lei merge pe salariile angajaților.

Profitul  înregistrat de 238.130 de lei se va împărți: jumătate va merge la bugetul local al municipiului, iar jumătate pentru investiții. Anul acesta, Ocolul Silvic va cumpăra un calculator și un proiector pentru sala de ședințe cu 7.000 de lei, o autoutilitară pentru vânătoare cu 25.000 de lei sau o mașină de tuns gardul viu cu 3.000 de lei.

De asemenea, 425.000 de lei vor merge pe amenajarea noului sediu din Ștefan cel Mare.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

STOC NOU de marfă la Casa Mereuta Bistrița! Poți comanda de oriunde ai fi! Află cum:

Veste bună pentru toți iubitorii de calitate și bun gust: Casa Mereuta Bistrița a primit un...

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos: