-0.8 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Vești bune de la trecerea cu calea ferată de pe Ion Slavici!

De aproape trei săptămâni, trecerea la nivel cu calea ferată de pe Ion Slavici a fost închisă. Uneori, chiar și intersecțiile din apropiere au fost blocate, pentru lucrările ce trebuiau făcute. Astăzi însă, șeful de șantier a transmis o veste bună:

Unul dintre factorii stresanți pentru șoferi urmează să dispară. Mai exact, de trei săptămâni încoace, trecerea la nivel cu calea ferată de pe Ion Slavici a fost închisă.

Mai mult, uneori și intersecțiile din imediata apropiere au fost blocate, pentru a se putea executa lucrările aferente.

Trecerea peste calea ferată a fost lărgită cu încă 3,5 m, pentru ca în zonă să existe trei benzi de circulație. Totul pentru a fluidiza traficul.

Mai multe despre lucrările din zona respectivă puteți reciti AICI:

FOTO: Trei benzi de circulație la trecerea de pe Slavici! AFLĂ cum se va circula în zonă în timpul lucrărilor:

Deși inițial era vorba că lucrările vor dura doar două săptămâni, a fost nevoie de prelungirea termenului de execuție. Astăzi, șeful de șantier a transmis o veste bună:

„Azi, de la orele amiezii, închidem intersecțiile Eroilor – Slavici și Arțarilor – Slavici, și turnăm asfalt. Redeschidem aceste intersecții deseară. Iar dacă totul merge ok, mâine dimineață deblocăm și trecerea la nivel cu calea ferată”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, Mihai Danciu.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: