3.2 C
Bistrița
vineri, decembrie 12, 2025

RECORD! Elevii din școlile din Suceava, Mureș și Bistrița-Năsăud au colectat 25.000 de kg de deșeuri din natură

Cea mai mare ecologizare de pe traseul Via Transilvanica a avut loc în 10 iunie, cu ajutorul elevilor din 35 de școli din Suceava, Mureș și Bistrița-Năsăud. Nu mai puțin de 25.000 de kilograme de deșeuri au fost adunate din natură într-o singură zi.

În 10 iunie, Tășuleasa Social a marcat prin intermediul proiectului Ziua Bună – Ziua Voluntarilor Mici cea mai mare ecologizare de pe traseul Via Transilvanica. Proiectul a adunat elevi din 35 de școli din Suceava, Mureș și Bistrița-Năsăud, care au colectat împreună 25.000 de kg de deșeuri din natură.

Ecologizarea a avut loc simultan în 110 localități de pe traseul Via Transilvanica, din cele 3 județe. Acțiunea a implicat 1.400 de elevi, 1.600 de „părinți adoptivi de km”, dar și autorități locale și centrale. Împreună au reușit să curețe 1.000 de borne Via Transilvanica, de pe traseu și au colectat 10 tone de deșeuri din plastic și 15 tone de deșeuri menajere.

„Prin implicarea și responsabilizarea locuitorilor din comunitățile locale, organizatorii au reușit să creeze nuclee locale de elevi și profesori care să asigure o întreținere sustenabilă pe termen lung. Rolul nucleelor astfel formate este acela de a duce mai departe ceea ce au învățat în ateliere și de a transmite grija față de mediu în întreaga comunitate din care provin”, precizează reprezentanții Tășuleasa Social.

În cadrul acțiunii au fost eliminate două gropi de gunoi olegale, acțiune la care a participat și ministrul Mediului Tanczos Barna.

Tășuleasa Social a luat în calcul pentru anul acesta și recompensarea școlilor participante la ecologizare. O clasă dintre toate participante va fi recompensată cu o sponsorizare de 5.000 de euro, care va fi investită pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu.

Foto: Tășuleasa Social.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...