1.8 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

VIDEO – Bazin olimpic de înot pe Cocoș?!? Turc: Va „apărea” cât de repede

Chirurgul Radu Elisei, consilier local PMB, a cerut municipalității să ia în considerare realizarea unui bazin olimpic de înot. „Sunt optimist că vom avea un bazin olimpic, cât mai repede. Acesta va fi amplasat pe Cocoș, în zona unde s-a dorit Aquapark”, a declarat Turc.

Consilierul Radu Elisei a cerut municipalității să ia în considerare realizarea unui bazin olimpic de înot, la Bistrița.

Nu este în tot județul așa ceva. Și da, sunt bazine mai mici, ca să înveți să înoți, sau să te relaxezi. Dar nu pentru înot. Să luați în considerare realizare unui bazin olimpic de înot acoperit, ca să poată fi folosit și iarna. Iar vara să fie descoperit. Sau chiar două bazine”, a sugerat chirurgul.

Ioan Turc a explicat că a purtat deja discuții pentru realizarea unei astfel de investiții.

Am făcut o solicitare către Ministerul Dezvoltării, am discutat chiar și cu ministrul Cseke Attila atunci când a venit la Bistrița. Intenția este de a construi un bazin de dimensiuni olimpice în zona Cocoș”, a declarat primarul Ioan Turc.

Acesta a explicat că amplasarea va fi în zona unde a fost gândit inițial Aquapark-ul.

Sunt optimist că vom avea acest bazin cât mai repede posibil!”, a răspuns primarul la întrebarea lui Radu Elisei privind o estimare de timp.

Întreaga discuție pe marginea acestui subiect, în video de mai jos:

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Un bazin olimpic de înot la Bistrita este o necesitate. Numai că de ce să-l faci la dracu-n praznic pe păsunea din Unirea cînd ar putea fi făcut în oras unde să fie usor accesibil iubitorilor de sporturi nautice. O locatie mult mai potrivită ar putea fi la Strandul Codrisor unde cu ocazia lucrărilor de reabilitare efectuate intre anii 2015 – 2017, au fost făcute amenajări precum: sistem de filtrare, tratare şi recirculare a apei cu preaplin pentru cele trei bazine, bazin de compensare şi sala echipamentelor, reţele de canalizare, amenajarea aleilor de legătură, dotarea cu mobilier urban (şezlonguri de lemn, umbrele de soare, bănci, banchete pentru tribună, coşuri de gunoi, cişmelele de apă), refacerea duşurilor exterioare, amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional destinat jocurilor cu mingea (baschet, volei/fotbal-tenis, minifotbal), amenajarea vestiarelor, a unui chioşc la intrarea în incintă şi a unui panou informativ de afişaj cu harta Ştrandului Codrişor, refacerea grupului sanitar, inclusiv dotarea acestuia cu obiecte sanitare adaptate persoanelor cu dizabilităţi, amenajarea spaţiilor verzi, zonă distinctă pentru picnic dotată cu mese şi bănci, grătare, locuri pentru ceaun, cişmele cu apă potabilă, coşuri de gunoi, toalete ecologice şi pichet de incendiu, realizarea unei instalaţii de sonorizare şi trei locaţii pentru conexiune hot-spot wireless la internet, realizarea sistemului de iluminare de incintă şi supraveghere video pentru obiectivele principale, înlocuirea gardului existent cu o împrejmuire transparentă.
    Diferenta dintre variantele de reabilitare era dată de modul de acoperirea bazinului olimpic (pentru adulţi) in vederea prelungirii perioadei de utilizare a bazinului , cu un consum minim de energie şi reducerea pierderilor de apă. Consiliul Local a optat atunci în septembrie 2014 pentru varianta nr. 1, cea mai ieftină, de acoperire bazine cu folie şi utilizare panouri solare, în locul variantei nr.3 care prevedea închiderea bazinului pentru adulţi cu structură metalică cu pereti verticali din panouri mobile şi acoperiş retractabil combinat cu utilizarea de panouri solare şi pompe de căldură, care ar fi permis functionarea bazinului olimpic tot timpul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.