23.7 C
Bistrița
luni, iunie 8, 2026

Video – Bogdan Ivan: Anunțul lui Sighiartău cu finanțarea tronsonului Bistrița – Dej a fost făcut de 1 aprilie! Emblematic!

Deputatul Bogdan Ivan l-a atacat azi, încă o dată, pe deputatul liberal Robert Sighiartău. Acesta a făcut referire la finanțarea drumului express Bistrița – Dej, finanțat prin PNRR. „Anunțul că e finanțat a fost făcut pe 1 aprilie!”, a subliniat Ivan.

Drumul expres Bistrița – Cluj ar fi trebuit să fie prins în Programul Național de Redresare și Reziliență. S-a anunțat pierderea finanțării pentru acest drum, ca apoi pisica moartă să fie aruncată de la un partid la altul.

Într-un final, pe 1 aprilie 2021, deputatul liberal Robert Sighiartău anunța că prin PNRR se va finanța și tronsonul Bistrița – Dej.

Ieri, apele s-au agitat din nou, după ce, pe lista PNRR, acest proiect era la… rezerve.

Drumul expres Cluj-Bistrița a ajuns în Planul Național de Redresare și Reziliență, însă doar în anexe, cu șanse minime de realizare

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la sediul PSD BN, deputatul Bogdan Ivan a sărit din nou la gâtul lui Sighiartău, pe acest subiect.

Când m-am uitat pe lista proiectelor finanțate prin PNRR, drumul expres Bistrița – Dej era pe poziția 16. Ei bine, anunțul domnului Robert Sighiartău că va fi finanțat a fost făcut în 1 aprilie. NU știu dacă are vreo legătură sau nu”, a declarat deputatul social-democrat Bogdan Ivan.

Acesta l-a provocat pe Sighiartău să „vină la Bistrița și să ia modelul lui Radu Moldovan, ca să vadă CUM se pot aduce investiții de miliarde de euro în județ, atunci când ești la putere!

Bogdan Ivan l-a atacat și pentru faptul că în PNRR NU există alocări pentru elevi și tineri.

Nu sunt bani pentru elevii care riscă abandonul școlar, pentru copiii care se culcă flămânzi, pentru tinerii care nu-și găsesc de lucru pe piața muncii. ZERO ALOCĂRI!”, a subliniat deputatul Bogdan Ivan.

Și Daniel Suciu l-a atacat pe Sighiartău, spunându-i să vină mai des prin Bistrița, nu să „întoarcă fundul către județ”.

Declarațiile integrale, aici:

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Nu va este rusine?
    Zici ca sunteti facuti la xerox toti, asa fain vorbiti si cand sunteti fortati de imprejurari le intoarceti 180° , toate aceste promisiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: