16.8 C
Bistrița
vineri, august 22, 2025

VIDEO: Când se vor putea realiza la Bistrița operații de micșorare a stomacului pentru pacienții obezi

Chirurgul Sever Moldovan a povestit în Emisiunea Medicină pe limba ta despre operațiile care se fac la Spitalul Clinic din Bistrița, dar și despre chirurgia obezității.

Sunt operații care durează câte 12 ore – pentru că a mers repede – iar operația implică îndepărtarea unor organe din corp, reconstrucție de vase, de tub digestiv sau de flux biliar. Iar asemenea operații se plătesc mai prost decât o traheostomă”, a admis chirurgul Sever Moldovan.

Cred că populația ar nevoie de așa ceva, pentru că se înregistează o incidență a obezzității morbide la Bistrița. Cu fiecare cură de slăbire la care pacienții se supun scapă de câteva kilograme, în prima fază, dar apoi urcă și depășesc greutatea inițială. Se îngrașă mai tare, și mai tare.

Excesul ponderal suprasolicită inima și plămânii, a mai explicat chirurgul Sever Moldovan. „Sunt probleme foarte serioase de sănătate. Iar chirurgia asta îi poate realmente ajuta.

Nu este rambursată de Casa de Asigurări, din păcate. Iar la Spitalul Clinic din Bistrița ne lipsesc deocamdată câteva lucruri. Nu avem o masă care să susțină pacienți de 300 de kilograme, de pildă. Există câteva manșete penumatice care ajută la fixarea pacientului. Ne mai trebuie un depărtător de ficat. Când se lansează acest tip de operații, trebuie să fii pregătit să te ocupi de complicații”, a mai spus chirurgul Sever Moldovan.

Operația numită Gastric Sleeve este procedura chirurgicală modernă care constă în îndepărtarea unei părți semnificative din stomac. Operația contribuie la mese reduse cantitativ și la diminuarea senzației de foame. „Stomacul arată practic ca un instentin subțire, după un gastric sleeve. Nu mai există clapeta la intrarea în stomac, iar majoritatea pacienților beneficiari de gastric sleeve au reflux gastro-esofagian, într-o măsură mai mare sau mai mică. Celor dependenți de dulciuri li se propune de obicei operație de by pass gastric…”, a 

Alte detalii despre riscurile sau beneficiile unor asemenea operații – aflați urmărind întreaga emisiune, mai jos:

Emisiunea „Medicina pe limba ta” este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistriteanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL – Str. 1 Decembrie, Nr 30.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ZINNIA Homes Viișoara s-a extins și modernizat! Oferă servicii premium pentru îngrijirea seniorilor

ZINNIA Homes – centrul de îngrijiri pentru seniori din Viișoara, recunoscut pentru discreția și calitatea serviciilor...

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...