9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

VIDEO: Care sunt problemele stomatologice care se tratează la Urgențe. Dr. Adrian Chira: Este contraindicat să facem extracții

Cinci medici asigură urgențele stomatologice la Spitalul Județean din Bistrița, din această săptămâna, inclusiv noaptea.

Cabinetul este situat la etajul 1, în noua clădire UPU Bistrița. Cei care au probleme dentare noaptea târziu, când restul cabinetelor sunt închise, se pot prezenta la intrarea în spital, unde se face triajul. Cadrele medicale de la triaj iau legătura cu stomatologii de gardă. Ei sunt cei care decid dacă este vorba într-adevăr de o urgență.

Până acum, bistrițenii erau obișnuiți ca pentru urgențele din timpul nopții – să se prezinte la Policlinică. „A existat într-adevăr un cabinet stomatologic la Policlinică. Am activat acolo timp de 8 ani, însă acolo eram singur, cu program limitat. Acum cabinetul s-a mutat la UPU Bistrița”, a explicat dr. Adrian Chira. Alături de acesta – urgențele sunt asigurate de alți patru medici: Bianca Țiriac, Timeea Cociș, Ștefan Badea și Gheorghe Dohotar.

Care sunt urgențele care se tratează la UPU?

Durerile de dinți care îi determină pe oameni să apeleze la Urgențe sunt provocate de anumiți factori, a explicat dr. Adrian Chira. Între acești factori, se numără și procesele carioase, respectiv cariile.

Foarte importante pentru a evita urgențele sunt prevenția și educația. Trebuie să ne prezentăm la dentist încă de când apar primele carii.

Când cariile evoluează și ajung la nervul dintelui, apar și durerile atroce de dinți. Mai dese noaptea, pentru că atunci organismul stă relaxat iar fluxul sangvin crește.

Durerile care apar la rece ne sugerează că este vorba despre o carie avansată, dar fără puroi adunat la rădăcina dintelui. Este o inflamare a pulpei dentare. Tratamentul de urgență, în asemenea cazuri, constă în aplicarea unui pansament calmant, sau chiar extirparea nervului – a explicat dr. Adrian Chira.

„Putem face și noi la Urgențe, asemenea tratamente. Dar de cele mai multe ori preferăm doar aplicarea pansamentului calmant. Dar asta nu rezolvă problema dintelui, ci doar urgența, durerea. Pacientul trebuie apoi să meargă neapărat la un cabinet unde să-și trateze dintele”, a mai spus dr. Adrian Chira. 

Există și situații în care pacientul rezistă cu durerea. Dacă ia și antiinflamatoare, durerea cedează pentru o perioadă. Nu mai simte nimic la rece. Își închipuie că poate merge la dentist pentru o plombă și e gata.

Dar de fapt, nervul – camera pulpară s-a cangrenat și a murit în interiorul dintelui. Ca orice entitate care moare, se descopune în bacterii, în enzime bacteriene. Ulterior, toate enzimele migrează spre vârful rădăcinii, unde apare infecția purulentă. Apar din nou durerile, când se face presiune pe dinte. În asemenea cazuri, la Urgențe se face drenajul endodontic. Pacienților li se prescrie și un atibiotic, pentru a anihila infecțiile bacteriene.

Pacienții se prezintă la Urgențe și cu abcese dentare

Sunt acele umflături care apar în zona gingiei dinspre obraz. Sunt cele mai frecvente. Apar și abcese palatinale, care se formează spre cerul gurii – a mai explicat dr. Adrian Chira.

Extracțiile de dinți nu sunt considerate urgențe. Este contraindicat să facem extracții la Urgențe. Sunt, desigur, câteva excepții. Este cazul unor pacienți cu boală parodontală. Atunci când dintele capătă o mobilitate foarte mare și devine dureros, acesta poate fi scos.

Parodontoza provoacă și dureri locale. E mai greu să facem drenaj. Însă îl ajutăm pe pacient atunci, pe moment. Dar în cazul unei faze acute de parodontoză, extracția este contraindicată. Ca și în cazul unui abces cu puroi, de altfel, unde nici anestezia nu prinde”, a mai explicat dr. Adrian Chira.

Tot la UPU Bistrița vă puteți adresa și pentru hemoragii post-extracționale, traumatisme dentare sau fracturi coronare.

Se pot prezenta cei care suferă de luxații, subluxații sau contuzii care se pot întâmpla la fotbal, în urma unor accidente rutiere sau în urma unor bătăi…

Nu se pot face radiografii la UPU Bistrița, și nici implanturi.

Ce este parodontoza și ce tratamente sunt disponibile pentru această boală, puteți descoperi urmărind întreaga emisiune – mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Stimata doamna redactor, cabinetul de urgenta-stomatologie din cadrul UPU, nu este o secție a Spitalului de urgenta! Este un cabinet cu o unitate de lucru, care acorda primul ajutor, în caz de nevoie, non stop…. Hemoragii, infecții, traumatisme, diverse dureri, toate în sfera cavității bucale! Cei cinci medici angajați pe baza de concurs asigura aceasta urgenta! S-a stabilit ca dr. Adrian Chira-medic stomat., sa coordoneze activitatea acestui cabinet! Sunt convins ca prestația medicala a colegilor de acolo va fi onorabila și pacienții vor fi tratați corespunzător patologiei fiecăruia! Cu cordialitate, dr. Marius Nicolae Pop-medic primar-pres. COLEGIULUI MEDICILOR STOMATOLOGI BN

  2. Cine asigura plata salariilor acestor stomatologi? Nu Spitalul jud.? Iar, concurenta mare nu denota dorinta de a se ocupa un loc caldut bine platit si cam nejustificat? De ce nu se incheie contracte cu medicii care au castigat concursul , pentru a asigura interventiile atunci cand este nevoie? Plata sa se faca pe interventie nu pe timp de asteptare… si apoi, mai inteleg ,din din cazuistica interventiilor (nici macar extractii !), ca acestia ar trebui sa aiba si specializarea chirurgie stomo . Probabil o au . Asa o fi? Sper sa ne tineti la curent cu nr. interventiilor si natura cazurilor rezolvate de aceasta unitate !

  3. Doamna Carmen,stomatologii care lucreaza în momentul acesta, au o vechime variabila, fără o specialitate anume! Ei știu bine ce trebuie sa facă și am încredere ca nu vor fi probleme! Pentru cazuri mai dificile avem medici specialiști și câțiva medici primari cu care se pot consulta oricand! De asemenea, în curând, va fi concurs pentru un post de medic specialist-chirurg Buco Max Facial, la secția ORL a Spitalului Jud.! Ceea ce este foarte bine! Important este ca, la aceasta ora, sunt acoperite si sfârșitul de saptamana, sărbătorile, nopțile! La orice ora, un coleg va putea sa acorde primul ajutor autorizat și în bune condiții! După intervenția de la urgenta, pacientul va trebui sa se prezinte la un cabinet pentru continuarea tratamentului! Sper ca, s-a înțeles! Cu respect, dr. MNPop

  4. Stimata doamna Carmen, cei cinci colegi au o vechime diferita în profesia de medic stomatolog și nu au o specialitate anume. Este timp pentru o anumita perfecționare, oricând! Conform competentei pe care o au, pot interveni cu succes în caz de urgenta stomatologica la cerere sau în cazul unor traumatisme dentare, de articulație, hemoragii, diferite infectii în sfera cavității bucale, durere, uneori cu indicatie precisa, chiar extracții ! Pentru alte intervenții laborioase, chirurgicale, va fi angajat în viitorul apropiat, un chirurg-specialist BMF, la secția ORL a Spitalului Jud. Este o chestiune foarte importanta deoarece specificul profesiei noastre este învecinat cu zone vitale precum vase mari de sânge, ochi, nervi importanți, faringe,glande salivare, ureche, nas, sinusuri…. Cel mai important lucru este faptul ca exista acum și urgenta Stoma, non – stop, indiferent de ora sau zi…. A trebuit… sa treacă o perioada de 32 de ani! Mai este o problema, fără legătură directă cu aceasta speța… Orașul Beclean încă nu are, (îmi scapa motivele) cabinet stomatologic școlar, unde sa fie tratați gratuit ,copii preșcolari, școlari, etc, între 3 și 18 ani! De-a lungul anilor, am făcut demersuri pentru rezolvarea acestei situații…. Cu respect, dr. MNPop-medic primar-preș. CMS-BN

  5. Felicitarile.Mele.doctore Adrian Chira.
    Esti un stomatolog cu o mână de chirurg … ai suflet mare si un cararacter deosebit.
    Mă bucur foarte mult pentru tine ca ai ales Bistrita si SPJBn .
    Succes in tot ceea ce faci.
    Cu stimă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.