20.7 C
Bistrița
vineri, septembrie 12, 2025

VIDEO – Grav accident de circulație produs de un bistrițean băut, în județul Cluj. Pasagera a ajuns în comă la spital

Noaptea trecută, un bistrițean băut a produs un grav accident de circulație pe DN1C, în localitatea Iclod. Acesta a rămas încarcerat între fiarele autoturismului, având nevoie de ajutorul pompierilor. Femeia, care-l însoțea, a ajuns în comă la spital.

Accidentul s-a produs pe raza localității Iclod, pe DN1C, noaptea trecută, în jurul orei 04:30. Șoferul unui autoturism înmatriculat în Bistrița-Năsăud a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens și mai apoi în afara părții carosabile, unde s-a izbit cu putere de un stâlp de electricitate. Se pare că acesta a ațipit la volan.

Potrivit gherla.info, bărbatul a rămas încarcerat între fiarele autoturismului, având nevoie de ajutorul pompierilor pentru a se elibera. Rănită grav a fost și femeia care-l însoțea. Aceasta a fost găsită inconștientă de către echipajele medicale și transportată de urgență la spital. Se pare că femeia de 29 de ani este în comă.

„Bărbatul era conștient și cooperant, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital. La locul accidentului a mai fost preluată de un echipaj SAJ și o femeie, în stare de inconștiență, care a fost transportată de urgență la spital”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, citat de someșeanul.ro.

Conform gherla.info, bistrițeanul de 30 de ani care se afla la volanul autoturismului consumase băuturi alcoolice înainte să pornească spre Cluj-Napoca. Etilotestul a arătat o valoare de peste 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Video: gherla.info, Foto: Infotrafic Cluj

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=Zwop1Oszer8″ /]

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ!

Caravana Škoda 2025 vine cu premii spectaculoase! Două zile de test drive-uri cu cele mai îndrăgite modele Škoda, noutăți din lumea auto și o TOMBOLĂ cu premii WOW îi așteaptă pe bistrițeni la Caravana Škoda 2025.

Iubești fructele de mare?! Musai să ajungi la ALMARS, restaurantul unde gătește chef Ștefan Șimon – bucătar școlit în restaurante cu stele Michelin

Fostul Restaurant Lacto-Vegetarian de pe strada C.R. Vivu din Bistrița, un loc care și-a câștigat reputația...

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos: