7.7 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

VIDEO În ce condiții trăiesc cerșetorii din Bistrița: două persoane și-au făcut „culcuș” sub un balcon de pe Bulevardul Independenței

Ieri, polițiștii locali au ridicat doi cerșetori care și-au făcut un culcuș sub un balcon și niște scări, de pe Bulevardul Independenței. Cele două persoane au fost îndrumate spre domiciliul lor, iar zona igienizată.

Cele două persoane și-au amenajat un culcuș sub un balcon și niște scări ale unui spațiu comercial de pe Bulevardul Independenței, în frig și ploaie, unde au adunat o cantitate importantă de deșeuri.

Se pare că polițiștii locali au sancționat cele două persoane în mod repetat în ultimele luni:

„Zona a fost monitorizată timp de câteva luni, iar persoanele identificate au fost sancționate contravențional în mod repetat pentru săvârșirea mai multor contravenții. Persoanele identificate au fost evacuate și îndrumate către domiciliu iar zona insalubră a fost curățată și igienizată de către operatorul de servicii publice de salubrizare”, informează Poliția Locală a municipiului Bistrița.

Polițiștii locali fac apel la bistrițeni să le semnaleze astfel de situații la dispeceratul instituției, la numărul 0263 239 376.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: