7.6 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

VIDEO – Mica Oprea, doamna de fier a administrației din Bistrița. „Numai pompier n-am fost, în rest, le-am făcut pe toate. Am rezolvat tot ce s-a putut rezolva”

Mica Oprea, considerată „doamna de fier” a administrației în Bistrița-Năsăud, este una dintre puținele femei care se poate lăuda cu nu mai puțin de 35 de ani de experiență în administrație. A fost inclusiv subprefect, consilier guvernamental și secretar general al județului. 

A ajuns la Bistrița în 1982. Atunci și-a făcut stagiatura la Consiliul Popular Județean – cum se numea atunci instituția, după care a lucrat ca secretar în Primăria Bistrița.

Imaginea unui om de temut, greu abordabil și înfricoșător

Invitată în studioul Bistrițeanul Live, Mica Oprea a povestit cum a ajuns să lucreze în administrație publică.

A urmat cursurile Facultății de Drept din București, unde erau două secții pe atunci – Drept și Drept economic administrativ. Mica Oprea a preferat dreptul administrativ, „Mi s-a părut mai potrivit decât în Magistratură. Mi s-a părut că e prea complicat pentru mine să judec destinele oamenilor în instanță și să iau decizii. M-aș fi simțit vinovată dacă aș fi greșit sau nu aș fi aplicat justa măsură. mi-am zis că mai bine merg în administrație, ca să lucrez cu oamenii. Mi-s foarte dragi oamenii…”, a mărturisit Mica Oprea.

Pensionară, de anul trecut, Mica Oprea a povestit că într-adevăr, la începutul carierei sale, nu s-a arătat foarte prietenoasă cu colegii săi.

S-a ales cu imaginea unui om de temut, greu abordabil și înfricoșător

Aparențele înșeală cam întotdeauna. Era vorba și de o mască, pentru că atunci când ai o funcție – joci și un rol. Trebuie să impui autoritate și respect. Nu era rolul meu să fiu prietenoasă cu colegii mei. Rolul meu era să-mi fac treaba, să mă asigur că cei din jurul meu sunt corecți, își fac treaba și știu meserie…”, a povestit Mica Oprea.

Lucrezi în Administrație? Ești în slujba omului…!

Dacă ești în serviciul public, și vine cineva la tine cu o problemă, cum poți să refuzi? Să-i spui că s-a terminat programul? Să-l trimiți la altcineva, pentru că nu ai chef?

Trebuie să ai în minte întipărit acest aspect dacă lucrezi în administrație: ești acolo – nu să stai în genunchi în fața omului, dar ești în slujba lui, ca să-l ajuți să-și rezolve problema. Să-l asculți, să-i preiei problema și să o duci mai departe, să găsești soluția. Asta e administrația: pune în executare legile…”, a explicat Mica Oprea.

Cum se face că în administrația locală sunt totuși atât de rari oamenii precum Mica Oprea ?

Cultura organizațională, în general, e cam slabă la noi. funcționarii trebuie să știe care este rolul lor acolo. Mi s-a întâmplat să am la audiențe și câte 60 de oameni. Ieșeam de acolo de nici nu mai puteam merge sau vorbi…”, și-a amintit Mica Oprea. 

Numai pompier n-am fost, în rest, le-am făcut pe toate…

În 2002, în timpul lui Vasile Moldovan, Mica Oprea și-a dat seama că nu mai are ce să facă în Primărie, lucrurile erau cât de cât puse la punct și nu mai avea cum să evolueze. Astfel încât a plecat de la Primăria Bistrița la Prefectură.

Un an de zile a urmat cursuri de administrație în Franța, cu o bursă a statului francez pentru care a susținut examen la Ministerul Justiției.

Asta m-a determinat să rămân în Administrație. Până prin anul 2000, salariile erau foarte mici atunci în Administrație. Lumea fugea de administrație. Văzând totuși cât de frumos merg lucrurile în Franța, unde am învățat o grămadă de lucruri noi, mi-am propus să încerc să schimb ceva. Să aplic modelul francez la noi, unde administrația trebuia creată. Orașul era ca o carte deschisă, iar a face un act administrativ, cât de mic, mi s-a părut o muncă de creație. Nu e o muncă de rutină, nu se plimbă dosare dintr-un birou în altul…

Mica Oprea a povestit și despre episodul din 2009 în care a fost eliberată din funcția de subprefect. Atunci a ajuns inspector guvernamental, fiind repartizată la ISU Râmnicu Vâlcea.

Numai pompier n-am fost, în rest, le-am făcut pe toate. Mi-am dat seama că nu am ce să caut acolo. Ce să fac acolo? Să râdă ăia de mine? Am ales să dau concurs pentru funcția de director de cancelarie. A picat guvernul, a trebuit să intru din nou în Corpul de Inspectori Guvernamentali. Atunci era un post vacant la Consiliul Județean. Vreo trei ani am fost detașată din inspector guvernamental, în funcția de director executiv la Consiliul Județean. Am primit ajutor atunci, și le mulțumesc pentru asta. Eu aveam nevoie de o soluție, ei au avut nevoie de mine, a fost un ajutor reciproc…”, a mai povestit Mica Oprea.

Când nu au existat soluții – am decis că trebuie să modificăm legislația

Peste tot pe unde am lucrat, lumea a regretat după ce am plecat eu. Pentru că aveau siguranța că mă implic total. Nu lăsam nimic nerezolvat. Când a fost nevoie să stau la muncă până la opt seara, ca să terminăm treaba, stăteam până la opt. Datoria este datorie… Nu mergem la lucru ca să ne batem joc. E adevărat că nu prea le convenea unor funcționari. Poate nici politicienilor… Dar nu putem izbândi altfel. Trebuie fiecare să-și facă treaba”, a mai subliniat Mica Oprea.

Rolul funcționarilor din Primărie sau din alte instituții este să rezolve problemele și să găsească soluții – consideră Mica Oprea.

Este foarte ușor să refuzi, dar omul care vine să-ți ceară ceva are un drept. Dacă nu are acel drept, îi argumentezi cu textul de lege în mână că asta-i situația – a mai explicat Mica Oprea.

Am fost suficient de tenace încât să rezolv cam tot ce s-a putut rezolva. Am găsit soluții întotdeauna. Când nu au existat soluții – am decis că trebuie să modificăm legislația. Pentru că e posibil ca legiuitorul să nu fi avut în vedere toate situațiile… Dar să mă opun – nu îmi permit. Mi-e rușine de oameni… ”, a recunoscut Mica Oprea.

(Emisiune susținută de Alpina Blazna, Iiana & Euforia Floral Boutique)

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/B-UGUynYBFs” aspect_ratio=”853:480″ loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.