10.4 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 14, 2026

VIDEO: Premieră teatrală, la Palatul Culturii Bistrița. Capodopera „Variațiuni enigmatice”, duminică, 16 noiembrie

Variațiuni enigmatice (capodopera lui Eric E. Schmitt), se joacă în premieră – duminică, 16 noiembrie, de la ora 19.00, la Palatul Culturii din Bistrița. Protagoniști sunt actorii Dorin C. Zachei şi Radu Botar. Regia este semnată de Cristian Ioan – care a mărturisit pentru ziarul local Bistrițeanul.ro că orașul i se pare fermecător.

„Piesa sapă în cele mai adânci locuri ale psihicului uman. Lumea va fi încântată de ce se spune și se întâmplă pe scenă.

Am stat de vorbă cu regizorul Cristian Ioan și cu actorii Dorin C. Zachei şi Radu Botar – ca să aflăm de ce merită să mergem duminică la teatru.

Variațiuni enigmaticeo producție a Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița – este titlul unei superbe opere muzicale a compozitorului britanic Edward Elgar.

Iar motivul ei se strecoară ca un parfum vrăjit printre replicile textului, dând sens și savoare acțiunii.

Piesa, scrisă cu o desăvârșită știință a suspansului, cu dezvăluiri gradate, crește într-un ritm constant. Spre final, ea reușește să năucească spectatorul prin teribile răsturnări de situație.

Spectacolul este practic o reîntoarcerea la poveste, o poveste tulburătoare.

Am avut șansa de a monta la Palatul Culturii din Bistrița acest text dur dar în același timp de o mare sensibilitate despre dragoste și moarte, despre relativitatea adevărului și a minciunii, cu doi actori cunoscuți și deosebit de talentați, parcă făcuți pentru marea performanță – Radu Botar și Dorin Zachei. Le doresc un lung șir de spectacole cu această piesă…

Variațiuni enigmatice este o piesă al cărui text te rostogolește pe toate părțile, te face să plângi și să râzi în același timp. Este un text care atinge cele mai ascunse colțuri ale ființei noastre. Care te înmoaie și te întărește conștient și sigur. Care te duce pe cele mai înalte culmi ale visării și totodată dă cu tine de pământ atât de tare încât ridicarea pare imposibilă”, mărturisea regizorul Cristian Ioan.

Radu Botar s-a născut la Turda, a absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj-Napoca.

Actor, regizor, scenarist, dramaturg cu o activitate neîntreruptă de 33 de ani, Radu Botar a colaborat cu mai multe teatre din țară și străinătate (Franța, Turcia, Suedia).

Radu Botar a fost nominalizat în 2020 la Premiile Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal pentru partitura din Cardinalul.

În Cardinalul Radu Botar a jucat rolul principal și care evocă viața cardinalului Iuliu Hossu. Regia îi aparține lui Nicolae Mărgineanu. Pelicula prezintă prigoana din timpul primilor ani ai comunismului împotriva prelaților greco și romano-catolici, în prim-plan fiind destinul episcopului Iuliu Hossu.

Dorin C. Zachei a fost și sportiv de performanță. În copilărie a făcut tenis de câmp, dar și călărie, scrimă, schi, dans.

A interpretat zeci de roluri la Teatrul Evreiesc de Stat (București), Teatrul Tony Bulandra (Târgoviște), Teatru Dramaturgilor București, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul Ion D. Sîrbu (Petroşani), Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Maria Filotti (Brăila), Teatrul Andrei Mureşanu (Sfântu Gheorghe) și Teatrul Național din Cluj.

Despre activitățile lui Dorin C. Zachei puteți reciti accesând linkurile de mai jos

VIDEO – TEATRU: „Mici crime conjugale”, joi, 28 iulie, la Palatul Culturii, cu actorul bistrițean Dorin C. Zachei, în regia lui Horațiu Apan

Cerere în căsătorie. O farsă spumoasă care ne dă speranțe

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: