3.6 C
Bistrița
duminică, februarie 22, 2026

VIDEO: Primarul Vasile Vermeșan își dorește un festival în Galații Bistriței

„Un primar ar trebui să aibă ușa deschisă la primărie tot timpul, fără un program strict de audiențe. Omul dacă are o problemă vine la primărie, își spună păsul, iar primarul trebuie să-l ajute, în măsura în care poate. Trebuie să existe tot timpul comunicare între primar și oameni, între personalul primăriei și oameni. Omul să vină cu drag la Primărie, nu cu groază sau cu teamă…”, consideră primarul Vasile Vermeșan din Galații Bistriței.

Invitat în studioul Bistrițeanul Live, primarul Vasile Vermeșan din Galații Bistriței a vorbit despre proiectele și planurile pe care le are în vedere în localitatea pe care o administrează. 

Dacă vremurile vor permite așa ceva, primarul Vasile Vermeșan și-ar dori să reia organizarea unui festival al recoltelor, un festival al toamnei în Galații Bistriței.

Acesta s-a ocupat în 2017 de un asemenea eveniment, intitulat Sărbătoarea Toamnei.

A fost o manifestare destul de reușită care și-a propus să suplinească într-un fel Zilele comunei. Pe lângă asta, noi în Dipșa aveam o formație de dansuri populare care a fost recunoscută la nivel național și  care se ocupa de dansuri tradiționale din zonă”, a explicat primarul Vasile Vermeșan.

De câțiva ani de zile, activitatea acestei formații s-a întrerupt, însă primarul Vasile Vermeșan a reluat discuțiile cu coregraful formației. În acest fel, s-ar putea relua activitățile și preocupările artistice în comună.

Chiar îmi doresc așa ceva și pentru copii, să facem o grupă de juniori. Ar putea să mai schimbe tabletele și telefoanele… Să vedem cum ne vom descurca, ce rezultate se vor obține, și apoi poate să și extindem mișcarea artistică”, a mai spus primarul Vasile Vermeșan. 

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/RJS8XnbVeZ0″ aspect_ratio=”853:480″ loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Clinica Skinova Bistrița: S-a deschis noua destinație de excelență în dermatologie și estetică medicală!

De astăzi, bistrițenii au la dispoziție un nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii, pe Drumul Dumitrei Vechi, nr. 33. Este vorba despre Clinica Skinova Bistrița - noul standard în dermatologie și estetică medicală, cu tehnologie de ultimă generație, expertiză medicală și o experiență creată cu grijă pentru voi.

Dr. Veronica Moisil a adus, la Med’Art Cluj, ultima tehnologie în estetica medicală: UltraClear – laserul „cold fiber”! Întinerește pielea spectaculos, cu traumă mică...

Tehnologia în estetica medicală ajunge la performanțe uimitoare, de la un an la altul. Astăzi, se pot obține cu aparatură medicală rezultate similare celor din chirurgia estetică. Ultra Clear este ultima inovație în domeniul laserelor medicale și din februarie îl găsiți și la Med’Art Cluj, clinica de estetică medicală fondată de dr. Veronica Moisil. Cluj este de altfel singurul oraș din România în care ajunge această tehnologie de vârf în estetica medicală.

Revoluție digitală: împrumut online 100%, simplu și rapid, de tip CAR

WOW în piața financiară din România: primul CAR 100% online care oferă împrumuturi direct pe card. www.BaniPeCard.ro schimbă regulile...