1.2 C
Bistrița
duminică, februarie 1, 2026

VIDEO: Radu Moldovan și Emil Boc „se pupă” pentru drumurile expres

Consiliul pentru Dezvoltarea Regiunii Nord Vest îl are acum pe Radu Moldovan ca și președinte. Primul „act” în această funcție a fost să îl roage pe Emil Boc să suțină cauza drumurilor expres din această regiune. „Voi fi la fel de vigilent ca dumneavoastră…! Sunt cu totul de acord și vă susțin!”, a replicat Emil Boc.

Miercuri a avut loc la Palatul Administrativ o ședință prin care Radu Moldovan a fost ales în funcția de președinte al Consiliului pentru Dezvoltarea Regiunii Nord Vest.

După numirea în funcție, au început discuțiile privind cele mai stringente nevoi ale zonei. S-a ajuns, inevitabil, la capitolul drumuri.

Aș vrea să folosesc acest prilej, mai ales că e și domnul Emil Boc aici cu noi, și vreau să vă rog frumos, domnule Boc, pentru că vocea dumneavoastră e mai ascultată la nivel guvernamental decât a mea, să aveți grijă să nu ne scoată ceea ce am susținut la întâlnirea cu cei de la Fondurile Europene: drumul expres Bistrița – CLuj, Baia Mare – Jibou, Oradea – Arad. Sunt proiecte foarte importante pentru regiunea noastră. Poate, dacă vă gândiți, chiar să facem o adresă din partea CDR NV”, a spus Radu Moldovan.

Aveți dreptate, domnule președinte. Prioritatea majoră e ca toate lucruile bune puse de ministrul Boloș să fie menținute. (…)  Dar, stăm cu ochii pe butelie, cum s-ar spune. Și voi fi la fel de vigilent ca dumneavoastră ca aceste lucruri să rămână în proiect. (…) Subscriu total (n.r. – la adresa din partea CDR NV). O idee foarte bună! Ideea e foarte bună și o susțin”, a replicat Emil Boc.

Întreaga discuție dintre cei doi, în video de mai jos:

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: