12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

VIDEO: Sever Mureșan, primarul din Telciu, despre cea mai mare provocare a ultimilor 16 ani de când conduce administrația locală

Sever Mureșan conduce administrativ comuna Telciu de 16 ani, povestind, într-o emisiune la Bistrițeanul Live, care a fost cea mai mare provocare cu care s-a confruntat de când conduce comuna. „Toți au considerat că Telciu este o comună bogată și se descurcă singură, considerând că nu avem nevoie de sprijin. Dar, știți cum se spune – întotdeauna dai în calul care trage…”

Tot ce mi-am propus de când sunt primar a fost să dezvolt și să modernizez comuna Telciu, ca să ofer concetățenilor mei din Telciu o viață mai ușoară. Îi respect foarte mult și știu că se străduiesc foarte mult pentru ei și pentru familiile lor”, a recunoscut Sever Mureșan.

Edilul din Telciu este considerat unul dintre administratorii care a reușit să atragă cele mai multe proiecte cu finanțare europeană, în comunitatea sa.

Sever Mureșan a explicat că cea mai mare provocare cu care s-a confruntat în cei 16 ani de când se află în fruntea administrației locale este cea referitoare la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare.

Cea mai mare problemă, când am ajuns primar în Telciu, a fost cea legată de rețeaua de apă. Rețeaua de canalizare era ca și inexistentă. Erau aproximativ 700 de metri de conducte de canalizare și o stație de epurare care nu funcționa. Toate acestea deserveau de fapt cam 28 de apartamente din blocurile care există în Telciu. Au fost probleme, rețelele fiind foarte vechi, erau din anii 70 și aveau foarte mari probleme. Apa nu avea presiune, nu urca nici măcar până la etajul 1”, a povestit Sever Mureșan.

Unul dintre primele parteneriate administrative, cu o comună din Elveția…

Primarul Sever Mureșan a amintit și de una dintre cele mai importante lucrări realizate în Telciu, aducțiunea de apă. Vechile conducte au fost înlocuite cu sprijinul administrației din Monthey (Elveția), care a contribuit în anii 90 cu jumătate din sumă, investiția totală fiind de peste 410 milioane de lei. „Trebuie să le mulțumim, pe atunci nu existau fonduri europene, iar calitatea vieții în comună s-a îmbunătățit simțitor, a fost practic unul dintre primele proiecte realizate cu capital străin și românesc”, a mai amintit primarul Sever Mureșan.

În 2004, când am ajuns primar, erau cam 300 de locuințe racordate la canalizare. Nu toată lumea avea adusă rețeaua în casă, dar aveau cel puțin cișmele în curte. Mulți simțeau nevoia de modernitate și civilizație. Căci, practic asta înseamnă civilizație – să ai toate utilitățile la îndemână, chiar dacă stai la țară, ca la oraș… A fost o provocare foarte mare, ne-am zbătut foarte mult să atragem fonduri și să găsim surse de finanțare… Dar lumea uită, pentru că ne obișnuim foarte ușor cu binele”, a remarcat Sever Mureșan. 

Cea mai mare satisfacție…? 

Cea mai mare satisfacție – consideră Sever Mureșan – a fost aceea că au  reușit singuri, fără sprijin din prea multe părți, să evolueze și să ofere  condiții civilizate locuitorilor din Telciu…

Toți au considerat că Telciu este o comună bogată și se descurcă singură, considerând că nu avem nevoie de sprijin. Dar, știți cum se spune – întotdeauna dai în calul care trage… O mare satisfacție a fost că am reușit să aducem apă și canalizare în Telciu, și să asfaltăm anul trecut străzile din comună. Nu sunt chiar toate rezolvate, pentru că o strategie pe care am abordat-o a fost să nu asfaltăm străzi fără apă și canalizare… Probabil că am pierdut electoral în anumiți ani. Dar am preferat să nu asfaltăm, ca să nu fim nevoiți să spargem ulterior…”, a mai spus Sever Mureșan.

Alte detalii despre activitatea primarului Sever Mureșan puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos:

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/xOefG4d_IEk” aspect_ratio=”853:480″ loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.