15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

VIDEO: Tânăr din Cociu, reținut după ce a vândut de bune, utilaje defecte sau incomplete. 21 de SRL-uri au fost păgubite cu 800.000 de lei

Un tânăr din Cociu a fost reținut după ce ar fi înșelat 21 de oameni de afaceri, cu prese și utilaje incomplete sau stricate. Oamenii de afaceri plăteau parțial sau chiar integral pentru utilaje, iar când ajungeau la ei nu le puteau folosi, fiind fie incomplete, fie stricate.

9 locații au fost luate la puricat acum două zile de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ BN. Au fost percheziționate locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale din Bistrița-Năsăud, Timiș și Bihor.

Vizat a fost un grup infracțional organizat, specializat în înșelăciune. Prejudiciul cauzat trece de 800.000 de lei.

„Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, începând din anul 2019 și până în prezent, un tânăr de 24 de ani, din Cociu, administrator al unor societăți comerciale, împreună cu alte patru persoane din Bistrița-Năsăud și Bihor, ar fi indus în eroare 21 de persoane prin folosirea unor nume, calități mincinoase și mijloace frauduloase, prezentând faptele neadevărate în legătură cu producția, comercializarea, distribuirea și vânzarea unor utilaje de tip prese pentru producția de peleți, bricheți și hrană de animale. Totodată, ar fi promis derularea unor relații contractuale de tip franciză, care nu au fost respectate”, informează IPJ BN.

Se pare că membrii grupului încasau avansuri și chiar sume integrale pentru utilaje, iar când ajungeau la destinație, firmele ce le comandau constatau că nu se puteau folosi de ele. Asta pentru că erau fie defecte, fie incomplete.

Capii grupării aveau monede și lingouri din argint

„La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente contabile, înscrisuri, precum și plăcuțe metalice folosite la indicarea datelor tehnice ale echipamentelor. De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate o armă de tip airsoft, telefoane mobile și cartelele aferente, carduri, stick-uri de memorie și laptopuri. Tot la percheziții au fost ridicate 60 de monede și lingouri din argint, sumele de 2.150 de euro și 7.000 de lei”, mai precizează reprezentanții IPJ BN.

Un tânăr de 24 de ani din Cociu, care se pare că era creierul operațiunii, a fost reținut pentru 24 de ore, alături de un alt bărbat de 37 de ani din Oradea. Cei doi sunt cercetați sub control judiciar.

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...