-0.9 C
Bistrița
luni, decembrie 11, 2023

VIDEO – Un milion de euro pentru transformarea fostului internat de la Forestier, în sediu pentru Direcția pentru Protecția Copilului

Astăzi, președintele de CJ Radu Moldovan a semnat contractul de lucrări pentru construcția unui nou sediu pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bistrița-Năsăud. Clădirea va fi amenajată pe strada Horea, în locul fostului internat al Grupului Școlar Forestier Bistrița.

Peste un an și două luni, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud se va muta în casă nouă, astfel că cei care vin la instituție din mediul rural nu vor mai fi nevoiți să străbată tot orașul pentru a ajunge acolo.

Noul sediu va fi amenajat pe strada Horea, în locul fostului internat al Grupului Școlar Forestier Bistrița. Contractul de lucrări a fost semnat chiar astăzi, de către președintele de Consiliu Județean Radu Moldovan.

Lucrările costă 4,5 milioane de lei (aproximativ un milion de euro), iar fondurile provin din bugetul Consiliului Județean. Sediul va avea două etaje și va avea 58 de birouri, 5 arhive, două săli de ședințe, două cabinete medicale, 3 oficii, 6 depozite/magazii și un lift.

Este singura instituție din subordinea Consiliului Județean care nu are un sediu nou sau reabilitat integral. În contact cu DGASPC intră sute de persoane săptămânal din întreg județul Bistrița-Năsăud. Avem în momentul de față o clădire care nu mai face față solicitărilor care sunt la nivelul DGASPC. Mi-am dorit foarte mult ca toți cetățenii care intră în contact cu această instituție să aibă cele mai bune condiții”, a declarat președintele de Consiliu Județean Radu Moldovan.

[arve url=”https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/videos/1527945800639157/” /]

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: S-a deschis Pizzeria Restaurant Allegria, la Pagu! Pe lângă pizza care i-a făcut cunoscuți, au acum în meniu și delicii din bucătăria libaneză

Povestea Pizzeria Allegria începe în urmă cu câțiva ani, la Năsăud. După ce i-a cucerit pe...

Doar TREI apartamente disponibile la prețul promoțional de 999 Euro/mp plus TVA în complexul Best Luxury Residence, de pe Libertății

Best Luxury Residence propune celor care se află în căutarea unui apartament un proiect imobiliar modern, care se ridică deja pe str. Libertății din Bistrița. Primul bloc va fi dat în folosință anul viitor. În această perioadă, dezvoltatorul imobiliar are o ofertă: 5 apartamente la un preț promoțional de doar 999 Euro/mp plus TVA. Două dintre apartamente s-au dat, mai sunt trei disponibile la acest preț.

Anunț începere proiect de investiții pentru retehnologizarea societății

SC FLORĂRIILE PĂPĂDIE S.R.L anunță începerea activităților proiectului „PROIECT DE INVESTITII PENTRU RETEHNOLOGIZAREA SOCIETATII”, Cod SMIS 161978, finanțat în cadru POC - Programul Operațional Competitivitate 2014-2020...