17.3 C
Bistrița
joi, iulie 31, 2025

VIDEO: Viperă neagră între Colibița și Piatra Fântânele

Dacă iubiți drumețiile prin munți, fiți atenți și la vietățile din iarbă. Ieri a fost surprinsă o viperă neagră între Colibița și Piatra Fântânele.

Vremea s-a încălzit așa că drumețiile în munți sunt deja pe lista de activități a multor iubitori de natură. Însă dacă luați la pas potecile de munte, fiți atenți la vietățile din iarbă.

Ieri, profesorul Ioan Bâca a surprins o viperă neagră, între COlibița și Piatra Fântânele.

Viperolog în acțiune! Surprindem o viperă berus neagră, sub Muntele Cornu (între Colibița și Piatra Fântânele)” a scris acesta pe Facebook.

 

Simptomele muşcăturii de viperă sunt următoarele:

Semnele locale sunt uneori insoţite şi de semne generale: anxietate, transpiraţii, greţuri, vărsături, dureri abdominale, hipotensiune, tahicardie, mergând până la convulsii, insuficienţă respiratorie acută şi stop cardio-respirator, când există o reacţie anafilactică gravă.

Ce ai de făcut în cazul în care cineva din grup este muşcat de o viperă:

Ideal ar fi ca victima să ajungă la un medic cât mai repede posibil, singurul tratament eficient fiind o doză de antiviperin. După ce aţi sunat la 112, verificaţi dacă unitatea de prim ajutor are pe stoc ser antiviperin.

Poziţionaţi victima într-o poziţie culcată, cu capul şi bustul puţin ridicate şi locul muşcăturii poziţionat sub nivelul inimii. Activitatea fizică trebuie să fie cât mai redusă cu putinţă, pentru a putea avea un puls cât mai scăzut.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița există ser antiviperin, în cazul în care cineva ar avea nevoie de administrarea unui astfel de tratament.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Da, este o femela de Vipera berus, care statea la soare pentru a-si colci ouăle care se afla în corpul ei.
    Peste tot unde sunt vipere din aceasta specie, apare culoarea neagra (melanica) pentru ca ajuta animalul sa ajunga mai repede la temperatura optima a corpulul. Culoarea neagra nu este ceva iesit din comun la aceasta specie. La celelalte două specii de la noi din țară ( vipera cu corn si vipera de stepă sau de fâneață) nu apare melanismul.
    Cercetatorii francezi au studiat melanismul si au ajuns la concluzia că este o adaptare la condițiile mai dure de la altitudini mari. Acest caracter ii oferă viperei un avantaj, putându-se incalzi de doua ori mai repede, astfel riscul de a fi atacată de prădători se reduce la jumătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

APEL UMANITAR: Bistrițenii, invitați să doneze pentru comunitățile afectate din județul Suceava

4 puncte de colectare a donațiilor pentru comunitățile grav afectate de inundații din Suceava vor fi amenajate în Bistrița. „Greutățile prin care trec semenii noștri, la doar câțiva pași de noi, ne cer implicare, empatie și acțiune. Adresăm un apel către toți cei care pot și doresc să se alăture acestui efort umanitar...”

NOI locuri de muncă, disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Rombis, Amicii Building, Iproeb

Clinica Sanovil angajează Asistent Medical Generalist, Fiziokinetoterapeut, Infirmieră și personal Întreținere Tehnic. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Rombis, IPROEB, Aquabis, GB Instaplan și Amicii Building. Oferta completă, mai jos:

ULTIMELE ZILE CU 10% AVANTAJ CLIENT LA ROȚI COMPLETE DE IARNĂ MERCEDES‑BENZ!

Sunt ultimele zile cu 10% AVANTAJ CLIENT la roți complete de iarnă Mercedes-Benz! Profită acum de această ofertă limitată!