12.7 C
Bistrița
duminică, septembrie 6, 2026

Iarna a revenit în mai multe zone din Bistrița-Năsăud. Cum se anunță vremea în perioada următoare

Iarna nu se lasă dusă cu una, cu două. Pe lângă zilele însorite, mijlocul lunii martie aduce și vreme capricioasă, presărată cu ninsori, brumă și îngheț la sol.

Venirea primăverii se pare că nu garantează că scăpăm de vremea rece. Astăzi, în mai multe zone din județ și-au făcut apariția fulgii de nea. Pe pagina Meteo.BN au apărut mai multe imagini cu zăpadă, din diferite zone.

Cum se prezintă vremea în continuare?

Temperaturile maxime sunt într-o scădere abruptă și se vor încadra, în general, între 4°C și 8°C, iar minimele de mâine dimineață, în condiții de cer senin, vor deveni scăzute pentru perioada din calendar şi se vor opri la valori cuprinse între -6 în depresiuni şi -3°C la podiş.

,,Vremea închisă din primele ore se va ameliora, progresiv, astăzi, în județ, iar precipitațiile vor deveni izolate şi pur trecătoare, mai ales în zonele de munte. Diminețile următoare, însă, mai sunt posibile precipitații slabe, ninsori la deal și la munte și mixte în zonele joase, dar în restrângere treptată, ca arie, astfel, până spre seară cerul se va degaja. Vântul va scădea şi el, treptat, în intensitate”, explică Mihai Bălan pe Meteo.BN.

După amiază, însă, situația termică se va îmbunătății și în oraș…

,,La Bistrița, vremea se va ameliora și aici, astfel cerul va deveni variabil în orele după-amiezei, iar vântul se va domoli pe parcursul zilei. Maxima va atinge 7°C, dar minima zilei de mâine va scădea spre -3/-4°C, astfel vom avea brumă şi îngheț la sol”, a mai transmis meteorologul Mihai Bălan.

Adela Cosma

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: