15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

WONDERLAND: Prostu de Dorel de la proiectare a lovit din nou! Prostu satului…

Când vă uitați la fotografia de mai sus să vă gândiți că cel puțin un idiot plătit din banii noștri a putut concepe așa ceva. În spatele unei astfel de imbecilități absolute stă un studiu de fezabilitate, lucrări de proiectare plătite cu bani grei, o turmă de idioți care au permis nu doar proiectarea, ci și punerea în execuție a unei astfel de lucrări, total inutilă, dar în care pentru fiecare centimetru de cretinitate absolută a fost scump plătit. În total, în dreptul pistelor de biciclete se vor deconta 5 milioane de euro.

Cum să mai ai bani de lucruri cu adevărat utile bistrițenilor când banii Primăriei Bistrița se aruncă pe așa ceva? Și dacă îi recuperăm de la Uniunea Europeană, ce folos? N-am făcut nimic util, ne-am furat (iar) căciula singuri.

Cu siguranță, Primăria Bistrița are contract cu cei mai mari imbecili în proiectare, ca să nu zicem și de geniile de la Urbanism, care în vecii vecilor n-ar fi trebuit să avizeze așa ceva. Aproape că nu e proiect derulat în ultimii ani de Primăria Bistrița în care să nu fie astfel de idioțenii, în care nu mai luăm în discuție criteriul estetic, ci ne oprim la funcționalitate. O pârtie pe care o iau la vale stâlpii de telescaun și e mai mult nefuncțională decât funcțională, fântâni arteziene care mai mult urâțesc decât înfrumusețează, un Centru Intermodial proiectat ca naiba, iar proiectul cu pistele de biciclete e cireașa de pe tort, dovada incompetenței, prostiei și a bătăii de joc absolute. Bifăm că facem, vezi Doamne, piste de biciclete, de fapt nu facem nimic, lăsăm Doreii de la proiectare să-și facă iar de cap prin oraș. La final, o să avem biciliști, pietoni și șoferi înjurându-se unii pe alții, dar și o primărie bună de plată în fața fiecărui bistrițean care va suferi o mică accidentare.

Să luăm astăzi în discuție pista de biciclete de pe str. Avram Iancu din Bistrița, în fața Unității Militare. Dorel de la proiectare n-a ieșit în teren să vadă situația, tutele de la Urbanism erau și ele prea ocupate să strângă euroii pe care i-au găsit polițiștii acasă, noua administrație încă nu s-a dezmeticit care-i treaba cu primăria, iar constructorii de au câștigat licitația s-au pus pe treabă, să vină banu, că ei nu gândesc, ei sunt plătiți să muncească. Și, la final, a ieșit ceea ce vedeți:

Peste pista de biciclete și aia îngustă, stau parcate mașini, iar pietonilor le-a mai rămas 30 de centimetri de trotuar, să treacă pe stradă cu spatele lipit de peretele garnizoanei și în pas adăugat.

Sesizat de jurnaliști asupra situației imposibile de pe Avram Iancu, într-o conferință de presă, primarul Ioan Turc a venit cu un sfat: oameni suntem, trebuie să ne înțelegem! Adicătălea putem circula pe acolo și pietoni și bicicliști, nu-i bai, dacă există înțelegere. Mai trebuie însă să fim înțelegători și cu șoferii care au și ei nevoie să-și parcheze mașina acolo. Păi ori e pistă de biciclete, ori e trotuar, ori parcare, domnu primar! Că e aproape imposibil să atingi armonia perfectă pe strada asta.

La cum arată situația în teren, ori e rănit pietonul, ori un biciclist, ori se trezește unul cu mașina zgâriată de un biciclist care a vrut să ocolească un pieton și se duce dracu toată buna înțelegere. Și, culmea, ce să vezi, niciunul nu va avea nicio vină, doar Primăria Bistrița care a comandat și a plătit pentru așa ceva și care e bună mai departe să plătească oricui va avea de suferit.

Imediat după colț, pe Grănicerilor, tot pe lângă gardul unității militare, ar fi interesant de văzut cum pot circula două biciclete una pe lângă alta, că numai lățimea logică și prevăzută de lege nu o au. Iar pista care se termină brusc, în brusturi, e ilustrarea perfectă a bătăii de joc în acest proiect. Nici nu ne mirăm că bistrițenii preferă să circule pe lângă pistele ăstea de tot circul. E mai sănătos.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Un proiect facut cu dosul! Din pacate si primarul gandeste tot cu dosul din moment ce permite continuarea unor astfel de lucrari! Pistele astea de biciclete au bulversat traficul cam peste tot. Acum primarul mai vine si cu aberatia intitulata „Linia Verde”! Se poate renunta la un proiect ca centrul intermodal dar nu se poate renunta la aberatii gen piste si linii verzi!

  2. Cei care fac proiectele pentru modernizarea a orașului Bistrița, și nu mai, nu se gândesc de loc la bicicliști și la pietoni. Numai la cei care au mașini, lor să le fie bine, în rest îi doare în cot de alți oameni. . . ! De ce nu merg oameni pe jos la serviciu, la cumpărături, la plimbare. . ! Omul sa născut în mașină, nu poate fără ea. . !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.