9 C
Bistrița
miercuri, decembrie 10, 2025

Gelu Drăgan s-a ales cu dosar penal și dispoziție de oprire a lucrărilor, după ce a adăugat o ușă din termopan în zidul Cetății Bistriței

Omul de afaceri Gelu Drăgan s-a ales cu dosar penal și dispoziție de oprire a lucrărilor, după ce săptămâna trecută a adăugat o ușă din termopan în zidul Cetății Bistriței. Se pare că acesta a fost deja vizitat de poliție și mascați.

Vineri, Poliția Locală a municipiului Bistrița făcea public faptul că omul de afaceri Gelu Drăgan, care a preluat fostul restaurant Parc din parcul municipal, a adăugat o ușă din termopan în zidul Cetății Bistriței.

Potrivit Poliției Locale s-au făcut intervenții neautorizate în zona construită protejată. Gelu Drăgan nu deținea nici autorizație de construire emiseă de Primăria Bistrița și nici aviz de la Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

„În scopul desfășurării activității de alimentație publică tip „restaurant”, societatea, fără a deține nicio autorizație emisă de instituțiile abilitate, a intervenit asupra zonei construite protejate, prin efectuarea de lucrări de intervenție la peretele clădirii în zona ușilor de acces. Acoperișul existent pe zidul aflat pe amplasamentul zidului Cetății Medievale Bistrița, situat în stânga porții de acces auto, a fost mutat pe porțiunea de zid existent în partea dreaptă a porții de acces auto iar clădirea inițială a fost extinsă cu un corp de clădire care se sprijină pe zidul Cetății Medievale Bistrița, afectând și Șanțul de apărare al cetății medievale Bistrița, fără să existe o cercetare arheologică, așa cum prevede legea”, informa Poliția Locală a municipiului Bistrița.

Poliția Locală a înștiințat Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Inspectoratul de Poliție Județean. Surse Bistrițeanul.ro spun că polițiștii însoțiți de mascați l-au vizitat pe Gelu Drăgan chiar vineri.

Reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud au confirmat pentru Bistrițeanul.ro că s-a deschis un dosar penal în acest caz și s-a dispus oprirea lucrărilor.

„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășoară activități de documentare și cercetare penală în cadrul unui dosar penal cu privire la executarea de lucrări fără autorizație și lucrări în sit arheologic”, precizează, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.

Mai puteți citi:

REVOLTĂTOR: Drăgan o comite din nou! A pus o ușă de termopan în zidul Cetății Bistriței

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...

Restaurantul Decebal, disponibil pentru închiriere: Afacere la cheie

Complex Decebal SA anunță disponibilitatea spre închiriere a Restaurantului Decebal. E vorba despre o afacere complet funcțională, situată într-o zonă cu vizibilitate excelentă, în centrul municipiului Bistrița.