30.1 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

FOTO/VIDEO: Un tânăr bistrițean și-a pierdut viața într-un GRAV accident în Cluj-Napoca

GRAV accident de circulație în această seară în Cluj-Napoca. Un tânăr bistrițean și-a pierdut viața. Șoferul vinovat de producerea accidentului a fugit de la fața locului. Polițiștii l-au prins în scurt timp și au constatat că era băut.

Un accident grav de circulație a avut loc în această seară în Cluj-Napoca, pe strada Horea.

Un tânăr de 21 de ani din Republica Moldova conducea un autoturism dinspre gară înspre centru. Acesta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus.

Salvatorii ajunși de urgență la locul intervenției au găsit cele două mașini grav avariate, un BMW în flăcări și un Audi înmatriculat în Bistrița-Năsăud în care se aflau două persoane încarcerate: un tânăr de 21 de ani și o femeie de aproximativ 50 de ani. Tânărul se afla în stare de inconștiență.

Pompierii au lucrat mai bine de jumătate de oră pentru a-l scoate pe tânărul bistrițean din mașina distrusă, iar medicii l-au resuscitat aproximativ o oră, însă fără succes. A fost declarat decesul tânărului la locul accidentului.

„Din păcate, deși au fost efectuate manevre de resuscitare tânărului de 21 de ani, care a fost descarcerat în stare de inconștiență, corpul acestuia nu a răspuns, fiind declarat decesul de către medicii SMURD și SAJ. Manevrele au fost începute imediat de către un medic care se afla în trecere și au fost continuate mai bine de o oră de către medicii SMURD și SAJ, însă fără a putea readuce semnalele vitale pentru tânărul de 22 de ani”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Imediat după impact, șoferul de 21 de ani din Republica Moldova care a provocat accidentul, împreună cu pasagerul din dreapta, au fugit de la fața locului. Polițiștii i-au depistat în scurt timp pe strada Emil Racoviță. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Surse Bistrițeanul.ro spun că atât tânărul decedat, cât și femeia care se afla în mașină alături de acesta sunt din Bistrița.

UPDATE:

Conform surselor Bistrițeanul.ro, în mașina înmatriculată în Bistrița-Năsăud se afla o familie întreagă. În momentul producerii accidentului, la volan se afla tatăl tânărului, care a reușit să iasă singur din mașină. Băiatul în vârstă de 21 de ani se afla pe locul din dreapta, iar pe bancheta din spate era mama acestuia.

Sursa foto&video @ dejeanul.ro, Știri de Cluj, Info Trafic Județul Cluj, Gheorghe Ilca

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.