Un pod blochează circulația unor trenuri în Bistrița-Năsăud, timp de 2 săptămâni. Ce rute vor fi afectate

Un pod blochează circulația unor trenuri în Bistrița-Năsăud, timp de 2 săptămâni. Ce rute vor fi afectate

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA îi informează pe călători că – începând de astăzi, circulația trenurilor va fi afectată și va suferi modificări în Bistrița-Năsăud. Și asta din cauza unui pod care va fi modernizat și care necesită inclusiv scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pe întreaga distanţă. Ce rute vor fi afectate, ce trenuri vor fi anulate:

În perioada 21 septembrie 2018 – 06 octombrie 2018, pe intervalul de staţii Sărăţel – Măgheruş Şieu se vor executa lucrări de racordare a liniei CF la podul modernizat de la km 47+128, lucrări care necesită închiderea circulaţiei feroviare între cele două staţii”, anunță reprezentanții CFR.

Pe durata desfăşurării lucrărilor, va fi necesară şi scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pe întreaga distanţă, pe relaţia Sărăţel – Măgheruş Şieu, se mai precizează într-un comunicat de presă.

Bistrițenii nu ar trebui să aibă prea mult de suferit de pe urma acestor lucrări, pentru că reprezentanții CFR promit soluții de rezervă: „Constructorul va pune la dispoziţia călătorilor, mijloace auto pentru transbordare pe relaţiile Beclean pe Someş – Sărăţel, Măgheruş Şieu – Sărăţel, Măgheruş Şieu – Bistriţa Nord (cu oprire în haltele Arcalia, Sărăţel, Sărata, Bistriţa Fabrici)”, asigură CFR Călători

Modificări în circulaţia trenurilor operatorului naţional

în perioada 21/22 septembrie 2018 – 05/06 octombrie 2018

  • trenul IR 1643 în relația București Nord – Brașov – Deda – Beclean pe Someș va circula ca IR 12643 în relația București Nord (18.00) – Brașov – Deda – Sărățel – Bistrița Nord (02.40)
  • trenul IR 1642 Baia Mare – Dej Călători– Deda – Brașov – București Nord va circula ca tren IR 12642 pe ruta Bistrița Nord (21.25) – Sărățel – Deda – Brașov –București Nord (06.14).

Pentru călătorii din statiile Sighetu Marmatiei, Valea Viseului, Viseu de Jos, Beclean pe Somes, Dej Calatori se asigură transbordarea de la Beclean pe Someș (de la trenul 13046) la stația Sărățel (pentru tren 12642).

  • trenul IR 1638 în relația Cluj Napoca – Dej Călători va fi anulat.

Pentru călătorii din stațiile Baia Mare, Satulung pe Someș, Miresu Mare, Ulmeni Sălaj, Benesat, Jibou, Ileanda, Dej Călători pot circula cu tren IR 12543/1742 în relația Baia Mare (17.52) – Dej Călători – Cluj Napoca (21.50) – București Nord.

  • trenul IR 1644 în relația Beclean pe Someș – Deda – Brașov – București Nord va circula ca tren IR 12644 în relația Bistrița Nord (22.35) – Sărățel – Deda – Brașov – București Nord (08.19).
  • trenul IR 1649 în relația Bistrița Nord –Sărățel va fi anulat.
  • trenurile R 4205 și R 4206 vor circula doar în relația Vatra Dornei – Ilva Mică – Magheruș Șieu și retur.
  • trenul R 4205 va circula ca tren R 13048 pe distanta Sărățel (09.01) – Bistrița Nord (09.17). De la stația Măgheruş Şieu se asigură transbordarea la stația Sărățel.
  • trenul R 4206  va circula ca tren R 13049 pe distanta Bistrița Nord (11.44) – Sărățel (12.00). Se asigură transbordarea de la R 13049 la R 4206 în stația Măgheruş Şieu.
  • trenul IR 1843 Cluj Napoca – Beclean pe Someş va circula ca tren IR 12842 Cluj Napoca (plecare 04.01) – Beclean pe Someş  (sosire 05.56).
  • trenul IR 1648 în relația Sărățel – Bistrița Nord va fi anulat.
  • trenul IR 1639 în relația Dej Călători – Cluj Napoca va fi anulat.

Pentru informații actualizate, călătorii care circulă cu trenurile operatorului naţional de transport feroviar CFR Călători sunt rugați să consulte pagina de internet www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţii la numerele de telefon 021/9521.

POVEŞTI DIN SAT: Vergelul și angajarea octombrie 20, 2019 - „Bine ai făcut că ai mai vinit pe la noi, doamnă! Mi-am mai amintit o poveste, din vremea cân’ eram holtei și nu avem atâta minte, câtă am amu’. Ascultă, ori scrie, ori fă ce-i ști ‘mneata!
Radu Moldovan: Consiliul Local trebuie să facă urgent un credit și să modernizeze integral toate străzile din Bistrița octombrie 20, 2019 - Bistrița s-a transformat într-un adevărat șantier pe toată perioada verii. Municipalitatea a modernizat integral 47 de străzi, însă bistrițenii au criticat dur modul în care au fost făcute lucrările. Emil Radu Moldovan, președintele CJ BN, cere de urgență Consiliului Local accesarea unui credit pentru asfaltarea tuturor străzilor din oraș.
Două angajate ale unui hotel, luate pe sus de poliție! Ce au făcut: octombrie 20, 2019 - Controalele inspectorilor de la imigrări nu se lasă fără rezultate. Acum o săptămână au fost descoperiți 6 ucrainieni lucrând ilegal. Săptămâna aceasta, alte două persoane au fost identificate în aceeași situație. Acestea sunt originare din Republica Moldova și lucrau într-un hotel.
Radu Moldovan: ȘOC pentru PSD! Alegerile europarlamentare ne-au trimis la odihnă octombrie 20, 2019 - Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a vorbit la mai bine de cinci luni despre rezultatul alegerilor europarlamentare. După închiderea urnelor și numărarea voturilor, PSD a pierdut alegerile și s-a plasat pe locul al doilea. „Poporul român ne-a trimis puțin la hodină” a spus președintele CJ într-o emisiune Bistrițeanul LIVE.
VIDEO: La soare te poți uita, dar la panouri ba! MUTAȚI panourile! octombrie 20, 2019 - Situație oarecum comică, la semnarea contractului pentru Complexul Sportiv din Wonderland. Panourile cu imaginile reprezentative erau înfipte bine în pământ, dar puse invers! La soare te puteai uita, dar la ele ba.
„Profu” cucerește juriul de la festivalul internațional de la Sibiu și aduce la Bistrița premiul cel mare octombrie 20, 2019 - Documentarul „Profu” a reușit să cucerească juriul festivalului internațional de film de la Sibiu! Producția în spatele căreia se află un alt bistrițean a fost desemnată „cel mai bun film din competiția România”.
Aquabis: Avarie pe reţeaua de distribuţie a apei, în Subcetate octombrie 20, 2019 - S-a produs o avarie pe reţeaua de distribuţie a apei, în cartierul Subcetate din Bistriţa! Cum vor fi afectaţi locuitorii din zonă:
„Sunt orașe care sunt orașe doar pe hârtie”. Cum vede un candidat la alegerile prezidențiale reorganizarea administrativ-teritorială octombrie 20, 2019 - Potrivit candidatului la alegerile prezidențiale din partea PMP, Theodor Paleologu este greșit ca în toată țara să se aplice ce se decide de la București. De asemenea, acesta este de părere că o comasare a comunelor și chiar și a județelor ar fi benefică pentru buna gestionare a fondurilor.
VIDEO: Cele mai frumoase creaţii semnate de Chopin – luni, la Bistriţa! octombrie 20, 2019 - O provocare, pentru toţi nostalgicii, romanticii şi visătorii din Bistriţa: luni, 21 octombrie 2019, de la ora 19.00, la Sinagoga Bistrița, vor avea parte de cele mai frumoase creaţii ale compozitorului polonez Frédéric Chopin!
Radu Moldovan: Am spus conducerii Guvernului și Partidului de 15 ori de reorganizare administrativă! 9 comune din județ ar trebui să dispară! octombrie 19, 2019 - Radu Moldovan, președintele CJ BN, are o viziune proprie asupra organizării administrative. Acesta consideră că e nevoie de o reorganizare atât la nivel local cât și național. ”În ultimele 6 luni i-am spus conducerii Guvernului și partidului de vreo 15 ori despre acest lucru. Dar momentan, sunt în minoritate!” a declarat Radu Moldovan în emisiunea LIVE Bistrițeanul.ro.
Theodor Paleologu: Afaceri în domeniul Educației? Se poate, dacă nu-și bagă coada Statul Român octombrie 19, 2019 - Unul dintre candidații la alegerile prezidențiale se poate lăuda cu una dintre cele mai profitabile afaceri în domeniul educației. Ce așteptări are de la Statul Român? Doar să fie lăsat în pace...
Biciclist beat mangă, rănit după ce s-a dezechilibrat și a căzut octombrie 19, 2019 - Un bărbat s-a accidentat de unul singur după ce a căzut de pe bicicletă. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că biciclistul era rupt de beat. VEZI ce alcoolemie avea:
FOTO – Spectaculoase imagini, surprinse în Munţii Rodnei! Printre capre negre… octombrie 19, 2019 - Incredibile şi spectaculoase imagini au fost surprinse recent de unul dintre pasionaţii de fotografie în natură – Alex Varga din Rodna: „Nici mie nu-mi vine să cred! Nu pot descrie bucuria..."
Radu Moldovan: PRELEVARE de orice tip de organ, în curând, la Bistrița! octombrie 19, 2019 - De când a preluat frâiele Spitalului Județean, Gabriel Lazany s-a zbătut și pentru a acredita unitatea în prelevarea de organe. Prezent în emisiunea LIVE Bistrițeanul.ro, președintele CJ BN a adus o veste bună. ”La Bistrița se va putea, în curând, preleva orice fel de organ!” a spus acesta.
FOTO/VIDEO. Răscolitor până la lacrimi: „Nu-i lumină nicări… Au murit toţi oamenii…” octombrie 19, 2019 - Grigore Leşe s-a dovedit răscolitor până la lacrimi, ieri seară, la Centrul Cultural Dacia. Alături de el, pe scenă, au urcat câţiva dintre cei mai luminoşi, expresivi şi tulburători artişti. "Am devenit foarte foarte răi. Incredibil de răi. Nu mai avem gram de răbdare unul cu altul”, a spus Radu Moldovan, prezent la eveniment.