16.5 C
Bistrița
marți, aprilie 23, 2024

Vrei un CREDIT pentru orice?! Ia-ți un credit broker, e GRATUIT! Caută cele mai bune oferte în locul tău și te scutește de drumuri, nervi și timp pierdut

Cine n-are un broker de credite să-și ia unul, mai ales dacă are în plan cumpărarea unei locuințe, refinanțarea unui credit vechi sau poate un credit pentru construcția unei case. Ce face brokerul?! Toată munca ta: caută oferte, le compară, analizează, negociază pentru tine, te asistă și te sfătuiește! Costă?! NU! Serviciul unui broker e absolut GRATUIT pentru client!

Când nu te pricepi să repari o instalație, chemi instalatorul, când vrei o asigurare îți suni amicul care se ocupă de asigurări, dar ce faci când ai nevoie de un credit și nu te pricepi, nu ai curaj să negociezi cu o bancă, nu știi ce documente ai nevoie? E simplu, află că s-a inventat și specialistul în credite, care nu lucrează pentru bancă, lucrează pentru tine!

Manuela Ersen este un astfel de specialist, credit broker la Kiwi Finance – Expert de ajutor în credite. Dacă până acum câteva săptămâni, Manuela Ersen își sfătuia clienții doar la Cluj, acum vine și la Bistrița, pentru că și bistrițenii i-au cerut ajutorul, să le găsească cele mai bune și ieftine credite de pe piață, să facă toată munca de documentare în locul lor. 

Fie că este vorba de un credit de nevoi personale, de un credit ipotecar sau de o refinanțare a unui credit mai vechi sau păgubos, credit brokerul face același lucru odată ce l-ai sunat și i-ai spus ce vrei: contactează toate băncile și cere oferte în numele tău, face o analiză și îți pregătește un document în care să poți compara toate ofertele, să vezi TOATE costurile, ascunse sau la vedere, îți explică avantajele și dezavantajele fiecărei oferte în parte. Te va sfătui care credit e cel mai ieftin pentru tine, se va ocupa de tot dosarul tău, de la cereri completate și până la a te susține pentru finanțare în fața băncii pe care ai ales-o. 

„Oamenii trebuie să știe că totul este gratuit, brokerii sunt plătiți de către bancă. Practic, banca mă plăteşte ca angajat extern, pentru că am lucrat pe dosarul respectiv. Clienții nu vor avea costuri în plus dacă fac creditul prin mine, ba dimpotrivă, la unele bănci pot să negociez dobânzile.

Iarăși important de știut este faptul că eu, ca broker de credite, mă ocup de tot dosarul, până la final (solicitare oferte, depunere dosar, documente de imobil, evaluari, asigurări și absolut tot ce e necesar), astfel încât clientul să intre în bancă doar la semnarea contractului de credit”, a declarat Manuela Ersen pentru Bistrițeanul.ro.

Pe scurt, credit broker-ul caută pentru clienții săi cele mai mici dobânzi și aduce creditele mai aproape de tine: te scuteşte de drumuri, nervi ori funcționari nedispuși să-ți dezvăluie toate detaliile sau să-ți răspundă la toate întrebările. 

La Cluj, majoritatea constructorilor au prins avantajele unei astfel de colaborări și își pun clienții în legătură cu un credit broker bun, care îi rezolvă clientului rapid și avantajos un credit ipotecar.

Fără a face niciun drum la nicio bancă, în câteva zile clientul va afla care sunt creditele ipotecare la care se poate califica cu veniturile pe care le are, care credite ipotecare au cele mai mici costuri, unde pot obține cea mai mare sumă și cine dă aprobarea cel mai rapid. „Noi oferim o soluție personalizată de finanțare fiecărui client, ajutăm la întocmirea dosarului de credit ipotecar, susținem dosarul în fața băncii și oferim tot suportul nostru până la utilizarea creditului. În plus, oferim gratuit suport juridic cu privire la imobilul achiziționat”, a concluzionat Manuela Ersen.

Kiwi Finance este primul și cel mai mare broker de credite din România, cu peste 15 ani de activitate.

Dacă aveți în gând să luați un credit, să schimbați unul vechi și scump cu altul mai ieftin, ori poate vreți să luați o mașină sau să construiți ceva, apelați la sfatul unui credit broker! Noi v-o recomandăm pe Manuela Ersen, pe care o puteți contacta la tel. 0755024245 sau e-mail [email protected] pentru a stabili o întâlnire. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați.