16.8 C
Bistrița
luni, iunie 30, 2025

3 mașini bușite dintr-o lovitură. „Performanța” unei șoferițe băute

O tânără de 30 de ani, din Bistrița, bine băută, a provocat aseară un accident rutier în Unirea, în care au fost implicate 3 autovehicule. Mașina pe care o conducea a intrat într-o autoutilitară, iar în urma impactului, autoturismul acesteia a fost proiectat într-o altă autoutilitară, ce tracta o semiremorcă.

Două echipaje SMURD, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au intervenit aseară la un accident rutier produs în Unirea, pe Drumul Național 17.

Din primele date, o femeie de 30 de ani, din Bistrița, a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și a intrat într-o autoutilitară, la volanul căreia se afla un tânăr de 25 de ani, cetățean străin.

Din impact, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-o altă autoutilitară ce tracta o semiremorcă și care era condusă de un bărbat de 35 de ani din Satu-Mare. Accidentul s-a soldat cu rănirea femeii de 30 de ani.

Conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în cazul celor doi bărbați și de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul femeii”, potrivit IPJ BN.

Tânăra a fost transportată la UPU SMURD Bistrița. „Aceasta nu prezenta mărci traumatice vizibile”, conform celor de la ISU BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!