9.7 C
Bistrița
duminică, aprilie 19, 2026

EXCELENT! Clase ale viitorului de 60.000 de euro fiecare, la școli din tot județul

Creioane 3D, ochelari pentru realitate virtuală, tablă inteligentă cu sistem audio-video complet – toate acestea se vor regăsi în mai multe școli din Bistrița-Năsăud, care au primit finanțări pentru „laboaratoare smart”. 60.000 de euro costă amenajarea unei asemenea clase, care poate fi folosită la mai multe discipline.

15 școli din Bistrița-Năsăud vor fi dotate cu laboratoare smart. Este vorba atât de unități de învățământ din mediul urban, cât și din mediul rural. Valoarea dotărilor unei astfel de clase ajunge la 60.000 de euro.

Școlile care au primit finanțare pentru astfel de laboratoare smart sunt: Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, Clubul Copiilor din Beclean, Liceul Tehnologic Agricol Beclean, Liceul Silvic Transilvania Năsăud, Colegiul Național „George Coșbuc” din Năsăud, Liceul Economic Năsăud, dar și Liceul Teoretic „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, Liceul Tehnologic „Ioan Căian Românul”.

Au primit finanțare și mai multe unități de învățământ din Bistrița: Liceul Teoretic Sanitar Bistrița, Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Liceul de Muzică, Liceul cu Program Sportiv Bistrița, Colegiul Tehnic INFOEL, Colegiul Național „Andrei Mureșanu, Liceul Tehnologic Agricol Bistrița.

Clasele respective vor avea între 12 și 25 de terminale smart, fiecare cu touchscreen, căști, creioane 3D și ochelari pentru realitatea virtuală. Acestea vor fi dotate cu un robot modular, cu multiple configurații care va permite o gamă variată de experimente.

De asemenea, clasele vor fi dotate cu table inteligente cu sistem audio-video complet, care vor putea fi folosite atât la predare, cât și la videoconferințe. Va fi amenajat un „perete de agricultură verde hidroponică”, un dulăpior unde elevii pot cultiva plante, sistemul de irigare făcându-se automatizat, cu ajutorul calculatorului.

Elevii vor avea acces la lecții moderne, interactive, facilitate de animații și modele 3D. Mobilierul va fi modern și complet integrat și adaptat tehnologiilor avansate.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...