9 C
Bistrița
duminică, mai 19, 2024

FOTO: Au început lucrările la „stâlpul morții”! Betak ajută la montarea parapetelor de siguranță

De câteva zile, la pasarela de pe strada Industriei („pasarela ucigașă”, cum au numit-o bistrițenii) robotesc angajați ai Primăriei Bistrița și specialiști de la Betak. Se montează în sfârșit parapetele care vor reduce simțitor numărul accidentelor tragice petrecute în această zonă.

Producătorul local Betak a propus Primăriei Bistrița încă de anul trecut, din august, un proiect simplu și atât de util, care va salva viața multora. Este vorba despre câteva parapete de protecție proiectate și executate de Betak, care să fie amplasate în jurul „stâlpului morții” și să reducă numărul accidentelor tragice care se petrec în zonă.

Specialiștii Betak s-au ocupat – într-un timp record de execuția parapetelor de protecție. Mai mult, au promis că vor acorda și asistență echipei care va monta parapetele. Au trecut însă aproape șase luni până când a sosit și răspunsul afirmativ al Primăriei Bistrița.  

În luna ianuarie 2020, proiectarea și execuția elementelor de protecție erau deja finalizate, la Betak.

Proiectarea aparține inginerilor de la Betak, care au făcut proiectul de protecție al acelui stâlp. Muncitorii companiei au produs elementele necesare. Iar de câteva zile, muncitorii Primăriei și specialiștii de la Betak au trecut și la treabă. Au început să monteze elementele de protecție la pasarela din zona industrială.

Trei persoane și-au pierdut viața izbindu-se cu autoturismele de unul dintre stâlpii pasarelei, anul trecut.

Mai multe detalii despre accidentele tragice petrecute în această zonă, puteți reciti accesând linkul de mai jos:

FOTO/VIDEO Parapete de protecție pentru „stâlpul morții” de la producătorul local Betak. Cu cât a fost „vândut” Primăriei Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.