-0.7 C
Bistrița
sâmbătă, martie 7, 2026

Sfânta lumină, împărțită credincioșilor de polițiști! CE se întâmplă cu pâinea și vinul:

Ministrul Marcel Vela a explicat modul în care se vor organiza sărbătorile Pascale, dată fiind prelungirea stării de urgență. Sfânta lumină va fi împărțită credincioșilor cu ajutorul polițiștilor. CE se întâmplă cu pâinea și vinul:

Creștinii ortodocși și evanghelici sărbătoresc duminică Paștele. Din cauza stării de urgență care s-a prelungit, oamenii nu pot participa la slujba de sărbătoare.

Patriarhia Română și Ministerul de Interne au semnat un acord, pentru a ajuta credincioșii ortodocși să „simtă” Sărbătoarea Învierii.

Astfel, s-au lămurit aspectele legate de împărțirea pâinii și a vinului și de modul în care credincioșii vor lua sfânta lumină în noaptea de Înviere.

„Pâinea binecuvântată numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, va fi distribuită credincioșilor vineri, sâmbătă în intervalul orar 7-17 în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara bisericilor, cu respectarea măsurilor de protecție (mască, distanță socială marcată exact ca la magazine). În declarația pe proprie răspundere la locul deplasării credinciosul va face precizarea pentru ridicarea Sfintelor Paști și va trece numele locașului de cult”, a precizat ministrul Marcel Vela.

  • Pentru credincioșii bolnavi și cei peste 65 de ani distribuirea se va face la domiciliu;
  • Distribuirea sfintei lumini de la Ierusalim se va face de către voluntarii parohiilor și de echipajele MAI și patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune;
  • Reprezentații MAI vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii;
  • Angajații parohiei și voluntarii vor asigura respectarea distanței sociale și a reglementărilor pe perioada distribuirii Paștilor, având o banderolă albă pe braț;
  • Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara imobilului, cu regulile de distanțare socială, astfel încât să se respecte regulile. 2-3 locatari pot oferi lumina tuturor vecinilor;
  • În zonele carantinate lumina va fi dusă cu ajutorul personalului MAI;
  • În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților și a voluntarilor care trebuie să aibă buletinul, ecuson, mască și mănuși;
  • Echipajele din posturile fixe, cât și cele de la punctele de frontieră, vor oferi lumina persoanelor aflate în trafic;
  • Cadrele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune vor distribui lumina inclusiv spitalelor, centrelor sociale și centrelor de carantină;

Această măsură a produs mari valuri în rândul MAI, multe voci considerând că nu e bine ca Statul și Biserica să se amestece;

Vă reamintim că starea de urgență a fost prelungită cu încă 30 de zile. Anunțul a fost făcut ieri de președintele Klaus Iohannis.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...