2 C
Bistrița
joi, decembrie 18, 2025

Medic de la Ambulanță, depistat pozitiv cu COVID-19. Mai mulți colegi, în izolare

Un medic de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud a fost depistat cu COVID-19. Acesta lucrează și în cadrul Spitalului Orășenesc Beclean. Mai mulți colegi de-ai săi sunt deja în izolare.

Crește numărul cadrelor medicale din județ depistate pozitiv cu COVID-19. Astăzi a primit rezultat pozitiv la testarea cu SARS-COV-2 un medic din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

L.B. are 45 de ani și ocupă postul de medic cu specializarea medicină de familie pentru Stația Centrală Bistrița, Compartimentul Consultații de Urgență și Transport Sanitar Neasistat, încă din 2016.

Totodată, activează și în cadrul Spitalului Orășenesc Beclean, ca și medic primar medicină de familie, pe competențe urgențe și ecografie generală. De asemenea, are și un cabinet medical individual, medicină de familie.

Contacții direcți ai acestuia au fost deja puși în izolare.

Informația depistării pozitive cu COVID-19 a medicului din cadrul SAJ BN a fost confirmată de managerul Annabella Muzsi.

”În urma confirmării prezenței Coronavirusului la un medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, au fost recoltate probe de la 12 salariați ai SAJ, probe ce vor fi prelucrate în cursul zilei de 26.05. Având în vedere faptul că medicul lucrează și la Spitalul Beclean, este în desfășurare și o ancheta epidemiologică la această locație” au transmis reprezentanții Prefecturii Bistrița.

Conform metodologiei, se izolează doar contacții apropiați, în cazul medicului confirmat fiind vorba despre cei care au lucrat pe echipaj în tură cu acesta. Mai exact, este vorba de două persoane, un asistent medical și un ambulanțier. Restul persoanelor, patru asistenți medicali și șase ambulanțieri, colegi de tură, au fost testați, dar nu au fost trimiși în izolare la domiciliu. Conform metodologiei, este o diferență între aceste două tipuri de contacți și de aceea măsurile dispuse sunt diferite” au explicat, pentru Bistrițeanul.ro, reprezentanții Prefecturii Bistrița.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.