15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

VIDEO: Un obicei străvechi, de acum 100 de ani, se practică și în zilele noastre, într-un sat al județului

Iese la lumină un străvechi obicei care se practică într-un sat din Bistrița-Năsăud de peste 100 de ani! Tradiţia se păstrează nealterată până în zilele noastre, iar acum aveți ocazia s-o admirați, într-un inedit film documentar care surprinde atât varianta sa actuală, cât şi mărturii ale celor care l-au trăit cu zeci de ani în urmă…

Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud – prin Serviciul Conservarea, Cercetarea, Protejarea și Promovarea Culturii Tradiționale – a publicat zilele trecute, un film documentar etnografic cu totul special. Este vorba despre „Cununile de Rusalii la Șieuț.”

Documentarul surprinde în toată splendoarea un obicei străvechi care se practică și în zilele noastre, la Șieuț. Sâmbătă seara, înainte de duminica Rusaliilor, fetele tinere din sat (având, de obicei, între 13 şi 15 ani) ies la câmp, în ţarină, la holdele de grâu

Aici trebuie să-și facă fiecare câte o cunună din cele mai frumoase spice. Împletitul acestor cununi este însoţit de un cântec specific pe care fetele îl cunosc şi îl interpretează aproape ritualic.

După ce termină de făcut cununile, fetele trebuie să le ascundă. Băieţii vin spre înserat să le caute. Dacă le găsesc, aceştia le fură sau le ascund în alte locuri, iar fetele trebuie să le refacă.

Un moment aşteptat de întreaga comunitate este reîntoarcerea fetelor din ţarină spre sat. Tradiția presupune ca băieţii să iasă în drum şi să le stropească cu apă. Sătenii îi aşteaptă cu nerăbdare pe tineri pe uliţele satului sau pe la porţi. Sunt curioşi să vadă fetele care au făcut cununile în acel an.

Duminică, în ziua de Rusalii, tot satul merge la biserică. Localnicii își îmbrăcaţi în cele mai frumoase straie de sărbătoare. După slujba de la biserică, preotul şi credincioşii ies în ţarină. Aici se face o altă slujbă specială de sfinţire.

Urmează un ritual specific, cel al cununilor fetelor. Acestea sunt aduse de tinerele satului din ţarină sau din locurile unde le-au ascuns în seara precedentă. Momentul este marcat de cântecul specific al cununii. Acestea sunt apoi sfinţite de preot şi aranjate la răspântii de drumuri sau în biserică – la cruci şi la icoane.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=VNnJQ7i_-bk” /]

*****

Filmările au fost realizate în Șieuț, în iunie 2014, de Rusalii. A fost prezentat publicului – atât la Șieuț, cât și la Bistrița – în iunie 2015.

Filmul documentar s-a bucurat de aprecieri din partea publicului larg, fiind preluat și difuzat de o serie de posturi de televiziune (naționale și regionale), precum TVR 3, TVR Cluj, Trinitas TV, Ardeal TV și Sângeorz TV.

Producția a fost realizată de etnolog drd. Smaranda Mureșan și Cristian Vrăzmaș, specialiști ai Centrului Județean pentru Cultură.

Producția documentar etnografică a obținut Marele Premiu la Festivalul Naţional Concurs de Film Etnografic şi Imagini-Document „Ipostaze etnografice” de la Galați (decembrie 2015). Faptul dovedeşte încă o dată bogăţia pe care o deţin satele judeţului nostru, prin purtătorii şi păstrătorii de valori tradiţionale.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...