18.9 C
Bistrița
duminică, iulie 26, 2026

ALTE Vremuri: Permisul de conducere se obținea după doi ani de practică! Reclame savuroase, acum 100 de ani, în Bistrița

Ce fel de reclame circulau acum aproape 100 de ani, în ziarele din Bistrița? Ei bine, erau savuroase și pline de farmec. Mai mult, ne oferă o serie de informații prețioase referitoare la viața bistrițenilor de demult. Aflăm, de pildă, că era necesară o practică de doi ani (?!?) înainte de a obține permisul de conducere…!

Reclame pline de farmec – pentru noi, cei care le parcurgem acum erau publicate acum aprope 100 de ani, în ziarele orașului. Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud au publicat recent câteva exemple de anunțuri publicitare publicate în perioada interbelică în cotidianele bistrițene Săptămâna și Bistritzer Kalender”.

După 1920, întreaga industrie de publicitate a trecut printr-o transformare masivă, atât din punct de vedere al abordării, cât și al practicii. Agențiile de publicitate încep să dezvolte strategii de marketing și copywriting. Sau să facă cercetări de piață, cu mesaj țintit”, explică specialiștii de la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud.

Una dintre reclame se referă la un curs de șoferi. Se pare că prin anii 1930, șoferii aveau nevoie de 2 ani de practică pentru a obține permisul de conducere. Otto Fritsch inițiatorul cursului, își avertizează „onoratul public” (clienții) să se grăbească:

Alte reclame sunt destinate sănătații bistrițenilor. Farmacia orașului face reclamă sortimentelor de apă de gură: „Cine posedă dantură artificială șo coroane de aur și vrea să-și păstreze dantura în stare bună – să nu întârzie a-și spăla de două ori la zi gura cu „Adler-Thymol Mundwasser” și dinții cu „Adler-Thymol Zahnpulver”.

Aflăm, de asemenea, că pasta de dinți („praful de dinți în dose de aluminiu”) costă 25 de lei.

Se face reclamă și la servicii funerare. Din paginile ziarelor aflăm că în Bistrița se organizează și înmormântări luxoase, sau că „prețurile sunt foarte reduse”…

În plină expansiune se află și societățile de asigurări. Una dintre reclame anunță că în Bistrița se caută „agenți agili de încredere”. Un alt anunț îi informează pe bistrițeni că este disponibilă colecția de iarnă: 

Sursa & Foto: Arhivele Naționale BN, colecția „Ziare” 

Foto deschidere @ Bistrita de altădată

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: