19.4 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

Ionuț Simionca (candidatul PMP la Primăria Bistrița): Am făcut legi bune, dar Primăria Bistrița nu le aplică

Într-o emisiune la Bistriteanul Live, candidatul PMP la Primăria Bistrița, deputatul Ionuț Simionca, a vorbit despre legile pe care le-a inițiat și promovat în Parlament pentru a îmbunătăți calitatea vieții bistrițenilor. „Am făcut legi bune, dar legile nu se aplică întocmai! Dacă Primăria Bistrița și-ar fi dat interesul, pe Lucian Blaga putea fi deja instalată bariera…”

Fără falsă modestie, activitatea mea de parlamentar a fost una intensă. Am reușit să fac câteva lucruri pe care mi le-am dorit din suflet și pe care am reușit să le trec, să aducă diferența în viața bistrițenilor.

Am reușit să fac multe legi. Am fost primul parlamentar din Bistrița-Năsăud în 30 de ani care, din opoziție, a trecut o lege. Am făcut legi bune, cum ar fi legea prin care se instalează barierele la trecerea la nivel cu calea ferată. Și, după cum știți, la Viișoara e instalată deja bariera.

Sau, mai departe, dacă mergem spre Cluj, la Dej, și acolo a fost instalată o barieră. Aceste bariere au fost instalate după ce am făcut legea. Ideea mea, când am candidat pentru funcția de parlamentar, a fost să schimb lucrurile”, a explicat Ionuț Simionca

Deficiența administrativă face diferența…

Candidatul la Primăria Bistrița a povestit cum a revenit din Statele Unite, nemulțumit de faptul că Bistrița stagnează și România stagnează. „Am crezut că, din Parlament, prin propuneri legislative, facem legea, legile sunt aplicate și așa vom schimba lucrurile. Din păcate, chiar dacă am făcut foarte multe legi, chiar dacă am muncit foarte mult, legile nu se aplică întocmai. Deficiența administrativă face diferența. În multe situații, administrația publică e de vină.

Eu cred că, dacă ar fi fost mai mult interes, de exemplu pe legea barierelor, pe strada Lucian Blaga putea fi deja instalată bariera. Sunt câteva avize care se plimbă de la primărie la minister. Cu cât administrația locală își dă mai mult interesul, cu atât cetățenii trăiesc mai bine, în siguranță. Împreună cu cetățenii se poate dezvolta municipiul”, a declarat parlamentarul bistrițean.

O necesară mască de oxigen pentru industria HORECA

După discuții recente cu proprietarii de restaurante, hoteluri, cafenele din Bistrița și din județul Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca a depus în Parlament o inițiativă legislativă. Aceasta se referă la modalitatea de a sprijini domeniul HORECA.

Eu am muncit foarte mult și am încercat să fac ce-am putut mai bine pentru bistrițeni. Ultima mea inițiativă legislativă, de exemplu – pe care am dat-o colegilor s-o semneze ca să o depun apoi la Camera Deputaților – a fost o inițiativă legislativă pe care o numesc „Mască de oxigen pentru HORECA”.

Este o propunere legislativă pentru a deschide restaurantele. Știm cu toții că pandemia de Covid 19 i-a afectat foarte tare de pe cei din industria HORECA. Nimeni nu s-a gândit, nici în Parlament, nici în Guvern, să vină cu o soluție. Să vedem cum salvăm această industrie.

Am avut mai multe discuții proprietarii de restaurante, hoteluri, cafenele din municipiul Bistrița, din județul Bistrița-Năsăud. Le-am spus ce vreau să fac și împreună cu aceștia am venit cu o propunere legislativă.

Sper că această propunere vă salva industria HORECA pentru că acum suntem în luna august, nu gândim proactiv să vedem ce facem în iarnă. Vedem că s-a mai prelungit starea de alertă cu încă o lună, până la sfârșitul lunii septembrie. Și nu știm ce se va întâmpla cu întreaga industrie după acest moment.

Sunt mulți oameni care muncesc, mulți oameni care își duc traiul de pe-o zi pe alta în această industrie și nu putem să îi lăsăm fără locuri de muncă.

Pentru că deja sunt excepții în lege care dau posibilitatea oamenilor de afaceri să își desfășoare activitatea, de exemplu în moluri, am zis că și restaurantele pot funcționa. Cu niște condiții: dacă se păstrează distanța de 2 m între mese, 4 cetățeni la o masă plus un panou de separare.

Ar trebui să fie suficient pentru ca restaurantele să funcționeze, și această noutate, panoul de separare, va face diferență. Am vorbit cu liderul de grup, cu colegul meu Marius Pașcan, să introducem această propunere legislativă în regim de urgență. Este într-adevăr o urgență, iar această industrie trebuie salvată, iar propunerea mea legislativă este o mască de oxigen pentru industria HORECA”, a concluzionat candidatul PMP la Primăria Bistrița, Ionuț Simionca.

Alte detalii despre proiectele deputatului Ionuț Simionca puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F357044968649058%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: