24.7 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Stelian Dolha, alături de ministrul Agriculturii: „Consiliul Județean poate și trebuie să fie implicat mult mai activ în a oferi un suport real fermierilor”

Alături de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros, Stelian Dolha – candudatul Alianței PNL – USR-Plus la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – a discutat cu locuitorii din Șieu și din Teaca, dar și din comunele învecinate acestora despre problemele la ordinea zilei legate de creșterea animalelor, subvenții, asigurarea încărcăturii pe pășune, dar și probleme legate de contextul pandemic cum ar fi redeschiderea târgurilor pentru animale.

Oamenii au solicitat asigurarea pășunilor pentru deținătorii de animale și în funcție de numărul acestora, dar și reconsiderarea zonelor defavorizate, probleme pentru care am făcut demersuri inclusiv atunci când eram deputat de opoziție, în comisia pentru agricultură”, a precizat Stelian Dolha.

Prețul laptelui, sub 1leu pe litru a rămas și acum una din marile supărări ale crescătorilor de animale din această zonă, așa cum a fost și în urmă cu ani de zile când dezbăteam problemele agriculturii județene în caravanele agroinfo.

Asocierea, inclusiv în ceea ce privește procesarea, rămâne principala soluție pentru obținerea unui preț mai bun. Dovadă sunt cei care au reușit. Și mă gândesc aici la cooperative de producție care lucrează deja cu marile retail-uri.

Evident primăriile trebuie să fie mult mai implicate în a oferi consultanță și sprijin activ producătorilor și fermierilor, iar candidații noștri – Roxana Pașc din Sieu și Florin Oltean din Teaca – vor fi acei primari inimoși, eficienți și implicați în problemele concrete ale agricultorilor”, a punctat Stelian Dolha.

Pe de altă parte Consiliul Județean poate și trebuie sa fie implicat mult mai activ si în a oferi un suport real fermierilor dintr-un județ preponderent rural, de la creearea unor platforme online pentru vânzarea produselor autohtone până la forme de sprijin concret pentru învățământul dual agricol si multe altele...”, a mai spus Stelian Dolha.

(Articol electoral comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Bistrița-Năsăud, executat de Agenția 215 – portal Bistrițeanul.ro, CUI mandatar financiar: 21200012)

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: