27.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

FOTO – Un tribut dedicat Bistriței: Cu ALTFEL de străzi, altfel de peisaje și oameni

Un inedit tribut dedicat Bistriței a ieșit recent la lumină. Arată spectaculos și cuprinde peisaje urbane neobișnuite, în care Bistrița ni se înfățișează într-o lumină cu totul nouă. I-o datorăm Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, și mai ales maestrului Ion Barbu:

Tribute for Bistrița se intitulează albumul de fotografii publicat recent de Centrul Județean pentru Cultură și semnat de cunoscutul grafician și caricaturist Ion Barbu.

Albumul cuprinde câteva spectaculoase instantanee ale pasajelor din oraș, peste care artistul a intervenit cu „replici” pline de umor. Ion Barbu a îndrăznit – cu succes – să și reinventeze cu totul Bistrița. A găsit nume noi pentru pasajele mai vechi ale orașului, după care le-a împodobit cu versuri savuroase aparținând unor clasici sau unor poeți contemporani: 

Este un demers la care ținem foarte mult și de care suntem mândri. Proiectul este derulat de Fundația Societatea de Concerte Bistrița și este realizat cu sprijinul Consiliului Județean, care a susținut financiar acest proiect, prin programul de finanțare nerambursabilă în anul 2020. L-am numit Pasaje literare bistrițene și cuprinde, între altele, și publicarea altor volume.

Aș aminti, între acestea – excelentul volum de poezie sunt zile în care cerul îți moare în brațe, semnat de poeta Andreea Gal, originară din Bistrița. Dar și volumul dedicat scriitorului și publicistului bistrițean George Țâra. Acest din urmă volum, intitulat Ce rămâne din ce trece, a fost coordonat de Alexandru Uiuiu și cuprinde câteva fragmente din publicistica lui Geroge Țâra, dar și câteva emoționante mărturii despre personalitatea complexă și plină de farmec a lui George Țăra…”, a explicat Gavril Țărmure, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: