3.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 29, 2026

PSD BN – Pactul pentru sănătate: „Este revoltător faptul că președintele condiționează reforma sistemului sanitar de existența unui guvern PNL”

Președintele Klaus Iohannis dovedește că nu a înțeles încă nimic din această criză sanitară, iar prioritatea dumnealui nu este sănătatea românilor, ci strategiile electorale. În loc să accepte un Pact Național pentru Sănătate în care fiecare să își aducă aportul, el a anunțat că o reformă a sănătății este deja în pregătire, dar în spatele ușilor închise, de politruci, nu de specialiști.

Este revoltător faptul că președintele condiționează reforma sistemului sanitar de existența unui guvern PNL. Altfel, dacă nu are guvern de la PNL nu mai face reforma?

Îl invităm încă o dată să își exercite prerogativele de mediator și de reprezentant al tuturor românilor. EL are prerogativa de a uni, de a crea consens și colaborare între toți decidenții, între toate partidele, între toate instituțiile statului, spre binele general al tuturor românilor. Trebuie să-și facă treaba de președinte!

Singura soluție corectă este asumarea unui PACT pentru SĂNĂTATE. Nu o spune PSD-ul, o spun medicii, Colegiul Medicilor și SANITAS.

Un PACT care să le să garanteze românilor că, indiferent de cine va veni la conducerea țării, viața românilor, sănătatea lor, vor fi priorități absolute. Că va fi un plan, cu priorități, cu finanțare și că toată lumea se va ține de realizarea lui.

Refuzul acestui pact, încremenirea în poziția unui simplu agent electoral al PNL, înseamnă că Iohannis are mâinile pătate cu sângele celor peste 9 mii de români morți de COVID!

CE CONȚINE PACTUL PROPUS DE MEDICI, COLEGIUL MEDICILOR ȘI SANITAS și susținut de PSD

Un pact cu 5 măsurile esențiale, solicitate de toată lumea:
✅ Depolitizarea sistemului de sănătate
✅ Colaborarea loială între autoritățile centrale și cele locale, indiferent de culoarea politică a decidenților
✅ Profesionalizarea managementului spitalelor și a direcțiilor de sănătate publică
✅ Debirocratizarea la toate nivelurile a sistemului de sănătate
✅ Finanțarea adecvată a sistemului de sănătate

 DE CE ESTE NECESAR ACEST PACT PROPUS MEDICI, COLEGIUL MEDICILOR ȘI SANITAS și susținut de PSD

Scopul acestui Pact este:
🔹 Niciun român nu trebuie să mai fie lăsat fără asistență medicală.
🔹 Niciun român nu trebuie să mai fie victimă a sistemului de sănătate
🔹 Niciun medic, nicio asistentă medicală nu trebuie să mai fie învinovățiți pentru situația dezastruoasă a spitalelor.

(Articol electoral comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de Agenția 215 – portal Bistrițeanul.ro, CUI mandatar financiar județean 112000020)

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...