13.7 C
Bistrița
luni, noiembrie 17, 2025

Ioan Turc: I-am cerut inspectorului Mureșan să păstreze clasa de muzică și arhitectură

Inspectorul școlar general a reușit să înfurie părinții și elevii, în acest weekend, după ce s-a aflat că a tăiat SINGURA clasă de arhitectură, respectiv MUZICĂ, din oferta educațională 2021- 2022. Primarul Ioan Turc a anunțat că a avut o discuție cu Mureșan, cerându-i să păstreze acele clase. Mai mult, are o rugăminte și la adresa lui Sorin Câmpeanu:

Vineri s-a aflat că inspectorul școlar general a tăiat din oferta educațională pentru anul 2021 – 2022, nu mai puțin de 26 de clase. Printre acestea și SINGURA clasă e ARHITECTURĂ și SINGURA clasă de MUZICĂ.

Părinții și elevii s-au revoltat online, au făcut petiții, etc.

Sub presiune, ISJ BN a pus la dispoziție lista ce va fi trimisă la MInisterul Educației. Culmea, lista cu oferta educațională care RĂMÂNE, nu cu clasele care urmează să fie tăiate.

Evitând să prezinte clasele desființate din fiecare liceu, ISJ BN oferă publicului doar clasele de liceu „aprobate”

În tot acest tam-tam, primarul Ioan Turc a decis să poarte o discuție cu inspectorul. I-a cerut să păstreze cele două clase de arhitectură, respectiv muzică. Și are o propunere pe care i-o adresează ministrului învățământului, Sorin Câmpeanu.

În această dimineață, am avut o discuție cu inspectorul școlar general, Mihai Mureșan, în care i-am solicitat să identifice soluții pentru menținerea clasei de arhitectură de la Liceul „Corneliu Baba” și a celei de muzică de la Liceul „Tudor Jarda”. Necesitatea reducerii claselor rezultase din înființarea de către ministrul Ecaterina Andronescu, acum 8 ani, a clasei 0, care funcționase în paralel cu clasa I, fără a fi prevăzută vreo variantă logică de preluare în licee a acelor elevi la finalul gimnaziului. Fac un apel către ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, să dispună reducerea, cu caracter excepțional, a numărului de elevi per clasă pentru anul școlar 2021-2022. Această măsură ar permite păstrarea unui număr mai mare de clase, cu afectare mai mică a normelor didactice” a scris Ioan Turc pe pagina sa de Facebook.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Performanța, recunoscută: Alin Ioaneș și ROMBAT, premiați la Automotive Today Awards!

Compania ROMBAT a obținut o dublă recunoaștere prestigioasă în cadrul galei Automotive Today Awards 2025, organizată...

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...