25.7 C
Bistrița
marți, iunie 23, 2026

Ostermarkt: Tradiția continuă de peste 900 de ani…! Târgul de Paști al sașilor, în acest weekend, la Bistrița

Meșteșugari, artizani și mici producători din diverse colțuri ale județului vor fi prezenți de mâine, 26 martie, pe toată durata weekendului, la Ostermarkt – Târgul de Paști al sașilor. Ce minunății vă așteaptă în căsuțele de pe Pietonal și din Piața Centrală:

„Tradiția continuă de peste 900 de ani” este mottoul ediției 2021, la Târgul de Paște al sașilor – Ostermarkt. 

Evenimentul este organizat de Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud în partenerat cu Forumul Democrat German din Bistrița.

Meșteșugari, artizani și mici producători din diverse colțuri ale județului vor fi prezenți, între 26 și 28 martie 2021, în căsuțele de pe Pietonal și din Piața Centrală.

Târgul de Paște al sașilor bistrițeni – Ostermarkt – organizat cu o saptămână înainte de marea Sărbătoare a Învierii, își are originea în perioada cruciadelor, conform izvoarelor istorice.

Membrii comunității germane din Bistrița au transmis acest obicei din generație în generație, până în primii ani ai perioadei comuniste. L-au reluat, apoi, în urmă cu 19 ani, cu sprijinul autorităților locale.

Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud”, în parteneriat cu Forumul Democrat German din Bistrița, au ales să ducă această frumoasă moștenire mai departe. 

Chiar dacă în acest an vor lipsi parada și dansurile ansamblurilor săsești și maghiare – tradiția târgului de Ostermarkt rămâne vie.

Ouă pictate și decorate în cele mai ingenioase și colorate moduri, accesorii și decorațiuni de Paște, dar și multe alte creații unice, lucrate manual, cu multă măiestrie de artizanii locali vor da un farmec aparte cetății Bistriței…

În mod cert, sunt cele mai potrivite produse pentru a vă decora locuința sau spațiul de lucru”, ne transmit organizatorii. Nu doar că aveți ocazia – în acest sfârșit de săptămână – să descoperiți cele mai frumoase accesorii pentru hainele noi de Paști, ci aveți și șansa de a face un cadou deosebit celor dragi.

Tot la Ostermarkt veți găsi sâmbătă, în Piața Centrală – bucate locale, condimentate pe ici-colo, cu inconfundabila savoare săsească sau ungurească – perfecte pentru a reînvia parfumul sărbătorilor petrecute la bunici.

Sunt așteptați toți cei care, cu mic cu mare, simt că împreună ducem tradiția mai departe”, au mai transmis organizatorii. 

Foto @ Produs în Bistrița Năsăud & Forumul Democrat German Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...