17.7 C
Bistrița
sâmbătă, mai 18, 2024

Scandalul de la Telciu, încă nerezolvat: Nu vor cu Aquabis, dar nici nu pot fără!

Localnicii din Telciu s-au revoltat după ce au primit facturi la apă și canalizare prea mari. Aceștia au cerut ieșirea comunei din ADI Apă Canal și refuzau să încheie contracte cu Aquabis. Au avut termen până la 1 aprilie să decidă ce fac. „Încă suntem în faza de discuții”, a explicat directorul Aquabis, Ioan Șandru.

De la începutul lunii februarie, comuna Telciu fierbe, după ce localnicii s-au trezit cu facturi mari emise pentru serviciile de apă și canalizare.

S-au organizat proteste, iar localnicii au solicitat ieșirea comunei din ADI Apă Canal. Acest lucru însă ar costa comuna milioane de euro, deoarece contractul de concesiune pe 5 ani expiră doar în această toamnă.

Oamenii au refuzat să încheie contractele cu Aquabis, dar societatea le-a dat termen „să se dea pe brazdă” până în 1 aprilie, altfel încep debranșarea.

Astăzi, la o săptămână de la data ultimatumului, situația e încă aprinsă.

Suntem la nivel de discuții încă. Foarte puțini au încheiat contracte. Am avut, chiar în 1 aprilie, o întâlnire la care au participat trei consilieri locali, și câțiva reprezentanți de la Fonduri Europene. Le-am explicat încă o dată ce înseamnă ieșirea din ADI Apă Canal. Au mai fost câteva persoane prezente. Încă mai discutăm! Nu am luat o decizie”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, directorul Aquabis, Ioan Șandru.

Primarul comunei a explicat că oamenii NU vor cu Aquabis, dar nici nu se poate fără.

Am constituit o comisie și chiar azi vom merge în teren și vom începe verificarea pentru a vedea unde se pierde apă. Dacă e vorba de aparatură stricată sau unde sunt probleme. Oamenii nu vor să încheie contracte cu Aquabis. Dar nici nu cred că mai stă în picioare ieșirea din ADI Apă Canal. Asta pentru că săptămâna trecută am supus votului, în Consiliul Local, instituirea unei taxe speciale pentru apă și canalizare, la nivelul comunei, și nu s-a aprobat. Deci avem nevoie de un furnizor și care să se ocupe de rețea, iar pe zona noastră e Aquabis-ul. V-am spus, taxa specială nu s-a aprobat. Odată cu controalele în teren vom și discuta cu oamenii. Vom duce lupta pe mai multe fronturi și vom vedea exact ce se va întâmpla”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Telciu, Sever Mureșan.

Mai multe despre scandalul de la Telciu și nemulțumirile localnicilor, puteți reciti aici:

SCANDAL la Telciu! Locuitorii vor să se lepede de Aquabis. Compania îi amenință că-i lasă fără apă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.