20.7 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Turc : LIBER la sport pe TOATE terenurile Primăriei Bistrița

Bistrițenii care au ajuns ieri în Schullerwald dorind să joace baschet sau fotbal s-au trezit cu lacătul pe porți. „La ordinul primarului” – după cum susținea paznicul. „Nu e adevărat. Cred că a fost un exces de zel. Chiar în această dimineață am solicitat ca TOATE terenurile de sport ale Primăriei să fie deschise publicului”, a declarat Ioan Turc.

Weekendul a venit cu vreme frumoasă, așa că bistrițenii au profitat să iasă la aer curat și la mișcare, chiar dacă la ora 20.00 trebuiau să fie din nou în case.

Unii au ales Pădurea Schullerwald pentru relaxare sau pentru sport. Cei care au dorit însă să folosească terenurile special amenajate pentru bachet sau fotbal, s-au trezit cu lacătul pe porți. Conform paznicului – la ordinul primarului.

Întrebat dacă a dat vreun asemenea ordin, primarul neagă.

„Nici pomeneală de așa ceva! În starea de urgență s-a luat decizia de a fi închise. Dar acum nu există nimic clar, nicio normă. Dacă e vorba de activități sportive și de divertisment, atunci trebuie să nu fie un grup mai mare de 10 persoane care nu aparțin aceleași familii. Dar, nu există nicio reglementare exactă. Cred că a fost un exces de zel (n.r. – ceea ce a spus paznicul)”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Ioan Turc.

Mai mult, edilul a explicat că a cerut deschiderea TUTUROR terenurilor de sport din municipiu.

În această dimineață am solicitat deschiderea tuturor terenurilor de sport ce aparțin Primăriei Bistrița. Inclusiv cele de la școli. Deci tot ce este în subordinea Primăriei Bistrița să fie deschis. Pentru că nu există o reglementare clară, și dacă nu se spune nimic specific legat de acest tip de sporturi care se practică pe aceste terenuri, putem fi maleabili. Deci și prin Schullerwald dacă treceam și vedeam că e închis, îi spuneam să deschidă. Dar azi-dimineață am solicitat expres deschiderea tuturor terenurilor”, a concluzionat Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: